Ziua Porților deschise la Centrul de Zi pentru Copiii cu Autism din Constanța
Pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, 2 aprilie, Centrul de Zi pentru Copiii cu Autism din Constanța anunță două zile de porți deschise.
„Centrul își deschide larg porțile pentru toți cei interesați să cunoască activitățile noastre, să afle mai multe lucruri despre ceea ce înseamnă autism și metodele de recuperare“, informează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Copiii, beneficiari ai Centrului de Zi, au pregătit și surprize pentru oaspeți: împreună cu voluntari de la Liceele „Decebal“ și „Mihai Eminescu“ derulează ateliere de pictură, jocuri, cântece și dansuri.
La Centrul de Zi pentru Copiii cu Autism din Constanța fac terapie 42 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani. În Centru lucrează 6 psihologi, 5 psihopedagogi, 3 logopezi. Cei mici fac terapii cognitiv-comportamentale, terapii de comunicare, logopedie, terapia prin artă, ludoterapie, ergoterapie, iar pentru părinți există servicii de consiliere de grup.
Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului este marcată în fiecare an, în întreaga lume, prin diferite manifestări menite să atragă atenția asupra acestei afecțiuni. Ziua a fost decisă de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 62/139, adoptată la 18 decembrie 2007, fiind propusă de reprezentanţii statului Qatar şi sprijinită de către toate statele membre.
În lume, unul din 68 de copii suferă de această tulburare. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educaţie şi este de aproximativ 4,5 ori mai frecvent în rândul băieţilor (1 în 42) decât în rândul fetelor (1 din 189), potrivit datelor publicate de www.cdc.gov.
În România, sunt aproximativ 30.000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autist. Autismul nu se poate vindeca, dar printr-o intervenţie timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot avea o viaţă independentă. Fără terapie, simptomele autismului şi comportamentele disfuncţionale se agravează în timp. Implicarea familiei în terapie este vitală în recuperarea copilului, fiind necesară o informare continuă şi o participare activă în programul de terapie.