Constanța

Ziarul Financiar: „Compania Gepeto a ieşit din insolvenţă cu un an mai devreme”

Una dintre poveştile de business de succes este fără îndoială cea a companiei Gepeto, unul dintre cele mai importante branduri româneşti din industria cărnii şi preparatelor de carne din sud-estul ţării. O poveste despre ambiţie şi perseverenţă, cu suişuri şi coborâşuri, dar cu final fericit.

Scris de 
 pe data 
10 martie, 2020

Înfiinţată în anul 1998 pe raza administrativă a comunei Lumina, judeţul Constanţa, Compania Gepeto Impex SA a cunoscut 10 ani mai târziu un amplu proces de extindere şi modernizare cu fonduri europene, ceea ce a făcut din producătorul constănţean de mezeluri unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa de profil din sud-estul ţării.

Certificată cu cele mai înalte standarde de calitate, Compania Gepeto este autorizată să facă inclusiv comerţ intra-coumintar cu produse de carne, fiind recunoscută calitatea şi siguranţa produselor sale.

La sfarsitul anului 2015 compania a intrat in insolventa, existând două alternative: una care ducea catre faliment, ceea ce ar fi insemnat inchiderea si vanzarea rapida, sau conceperea unui plan de reorganizare care sa dea o noua sansa companiei. Acţionarii au riscat totul şi au făcut tot posibilul pentru ca Gepeto să renască.

Soluţia cea mai uşoară ar fi fost să închidem, vindeam totul, concediam angajaţii şi ne vedeam de viaţa noastră. Am preferat însă să strângem rândurile, de la directori până la ultimul angajat şi să nu renunţăm la luptă. Am reuşit să construim un plan de organizare viabil, iar puterea echipei s-a văzut imediat.

Am reorganizat activitatea, am investit atent în modernizare şi tehnologizare, am respectat cu sfinţenie toate angajamentele luate faţă de parteneri şi creditori, dar mai ales faţă de clienţi. Astfel, am reuşit să ieşim din insolvenţă cu un an mai devreme decât era prevăzut, o performanţă pentru orice companie de această mărime.

O menţiune specială aş dori să fac vizavi de furnizorii noştri care au crezut în capacitatea companiei de a deveni din nou competitivă şi au avut un rol esenţial şi cărora le mulţumesc pe această cale”, a declarat Robert Boroianu, acţionar SC Gepeto Impex SA.

Astfel, doar în ultimii doi ani, investiţiile în modernizarea şi tehnologizarea companiei au depăşit pragul a 10 milioane lei lei, ceea ce a permis diversificarea şi îmbunătăţirea ofertei şi distribuţiei de produse atât pentru piaţa internă, cât şi pentru cea europeană.

Articolul integral pe www.zf.ro

Actualitate