Umor

Zece-unșpe lucruri pe care nu le știai despre greva șoferilor CT BUS

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Scris de 
 pe data 
20 decembrie, 2019

Întregul oraș a fost paralizat după ce șoferii CT BUS au decis să nu mai muncească, fiind nemulțumiți de primele de Crăciun. În spațiul public au apărut tot felul de speculații și acuzații, însă noi am reușit să le aflăm pe cele mai interesante și, credem noi, adevărate dintre acestea:

1. În realitate, șoferii sunt extrem de îngrijorați deoarece, după aducerea autobuzelor electrice, business-ul cu motorină le va fi grav afectat;

2. De fapt, șoferii au vrut să organizeze Ziua Pietonului Constănțean, dar nu prea știu să se exprime;

3. În urma profiturilor realizate, taximetriștii le transmit șoferilor CT BUS cele mai calde urări și „s-o țină tot așa!“;

4. Un alt motiv al grevei este că după două zile fără apă caldă, nu prea îți mai venea să te urci în niciun autobuz;

5. Greva CT BUS nu i-a afecat pe locuitorii din Henri Coandă. „La muncă nu mergem, mașini oricum le avem pe-ale noastre…“;

6. Impact social devastator. Hoții din buzunare din Palas și Km 4-5 au înregistrat pierderi masive și cer ca după grevă să se circule cu program prelungit;

7. Ce declară un șofer: „Greva nu e pentru încă 50 de lei la prima de Crăciun, că nu mă fac pe mine banii ăia, dar, așa, ca chestie…“;

8. Pentru a-i determina să reia activitatea, Făgădău a spus că autobuzele vor fi dotate cu o fantă specială prin care călătorii pot scuipa șoferul;

9. Le e rușine să spună, dar șoferii CT BUS protestează deoarece s-au săturat să tot fie bătuți de pensionari;

10. Greva CT BUS a afectat programul de somn pentru mai mulți boschetari, care preferă să adoarmă legănați de mersul autobuzului.

10-11. Șoferii au reluat activitatea după ce au făcut calcule și au realizat că într-o zi de stat degeaba pierd de cinci ori mai mult din vânzarea de motorină în comparație cu prima de Crăciun.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

Actualitate