Eveniment

Vrei să parchezi și dai peste țărușul galben ridicat? Ce poți face și cât este amenda pentru cei care nu respectă intervalul orar

Amenda pentru parcarea neregulamentară în Constanța este cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, iar un șofer care staționează pe un loc rezidențial rezervat este la o sesizare distanță către Poliția Locală de a fi sancționat. Însă ce se întâmplă cu deținătorii de locuri de parcare rezidențiale, care nu respectă intervalul orar legal și lasă țărușul galben ridicat blocând astfel accesul altor șoferi?

Scris de 
 pe data 
21 ianuarie, 2019

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local (HCL) 235 din 2018 (pe care o puteți citi în întregime aici), pentru parcările rezidenţiale, rezervarea locurilor este valabilă de luni până vineri, între orele 17.00 şi 8.00, inclusiv sâmbăta şi duminica, în zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este între orele 00.00 şi 24.00.

Hotărârea CL a stârnit controverse și discuții, împărțindu-i în tabere pe cei care au plătit pentru rezervarea locurilor și cei care în timpul zilei sunt în căutarea unui loc de parcare într-un oraș din ce în ce mai sufocat de mașini, al căror număr depășește cu mult spațiile destinate staționărilor.

Din ignoranță, egoism sau, pur și simplu, în semn de protest, mulți deținători de parcări rezidențiale refuză să respecte reglementările HCL și ridică țărușul galben, blocând accesul altor șoferi în intervalul prevăzut de lege. Ceea ce probabil nu știu este că și pentru această încălcare a HCL, amenda este aceeași, fapta fiind contravenție, conform Articolului 24, punctul d) din HCL.

În cazul unei sesizări venite din partea unui proprietar cu loc rezervat pe al cărui spațiu s-a parcat ilegal, polițiștii locali vin, constată și amendează pe loc. Astfel de solicitări sunt foarte multe în Constanța, dovadă fiind numărul mare de amenzi aplicate în teren de agenții Poliției Locale. În perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018, pentru opririle și staționările efectuate neregulamentar, polițiștii au aplicat 12.713 amenzi contravenționale în valoare totală de 3.884.260 lei.

În situația inversă, a cetățeanului care raportează un țăruș ridicat în afara intervalului orar, treaba este puțin mai complicată.

Dăm curs oricărei solicitări, însă sunt situații ce pot fi rezolvate pe loc și altele care nu. Depinde de mai mulți factori. În cazul șoferului care a lăsat dispozitivul metalic ridicat, este o procedură destul de greoaie, pentru că trebuie să mergem să identificăm cine este deținătorul și să-l invităm la sediul unității de Poliție Locală… Trebuie să demonstrăm cine este deținătorul acelui loc, apoi să luăm măsurile legale“, a declarat pentru Constanța de Azi, șeful Direcției Poliției Locale Constanța (DGPL), comisarul-șef Tudorel Dogaru.

În viitor, țărușele vor dispărea

Soluția la această problemă, spune Dogaru, există deja, ea fiind prevăzută în aceeași HCL. „Este o perioadă de tranziție, pentru că, în viitor, locurile de parcare respective vor fi semnalizate rutier corespunzător. În legislația rutieră nu există acel „țăruș“, de aceea acestea vor dispărea. Căutăm revenirea la normalitate, iar asta, în cazul nostru, înseamnă semnalizarea locurilor de parcare rezidențiale cu indicator rutier și marcaj rutier“, a explicat șeful DGPL.

Practic, indicatorul rutier, care va fi cel de parcare, va avea o plăcuță adițională pe care va scris numărul de autorizație, iar locul va avea marcaj. Când va fi pusă în aplicare reglementarea din HCL ce va duce la dispariția țărușelor galbene, depinde de administrația locală, în special de cei de la SC Confort Urban SRL, firma aflată în subordinea Primăriei Constanța.

Până atunci însă, reamintim că numerele de telefon la care puteți semnala Poliția Locală Constanța, atât pentru țărușe ridicate, cât și pentru parcări pe locuri rezervate, sunt 0241 484 205 (Dispecerat) sau 0799 606 142 (WhatsApp).

 

Actualitate