Constanța

Vrei apă caldă tot timpul? RADET îți modifică instalația, tu plătești lucrarea. Până acum, ne-a taxat apa rece la preț de apă caldă

Constănțenii care locuiesc în blocuri vechi și sunt nevoiți să aștepte mult până când apa caldă ajunge la robinet, pot face o cerere la RADET pentru modificarea instalației actuale de distribuție, cu una pe orizontală. Costul lucrării va fi suportat de locatari.

Scris de 
 pe data 
18 iulie, 2018

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă constănțenii racordați la RADET este calitatea proastă a serviciilor. Mai exact, apa caldă ajunge la consumatori cu mare întârziere, în unele situații fiind nevoie ca apa să fie lăsată să curgă chiar și 20-30 de minute până să poată fi folosită. Cine plătește acest consum suplimentar inutil? Bineînțeles, consumatorii. Și nu îl plătește oricum, ci la preț de apă caldă. La fel se întâmplă și cu agentul termic. Sunt consumatori care abia își simt caloriferele dezmorțite în plină iarnă fiindcă au neșansa, spun reprezentanții RADET, să fie capăt de coloană sau să se afle în alte situații greu de remediat tehnic.

Pentru a pune capăt acestor probleme, RADET Constanța vine cu o nouă soluție: convenție individuală de facturare. Asta presupune mai întâi modificarea instalației actuale de distribuție, cu una pe orizontală.

„Proiectul a fost implementat în mai multe imobile din oraș iar cei care beneficiază deja de acest sistem susțin că sunt foarte mulțumiți de faptul că au apă caldă imediat cum deschid robinetul și nu mai depind de vecini. Schimbarea instalației presupune o contorizare individuală, la fiecare apartament. Montarea instalației se face de către RADET iar costurile se împart la fiecare apartament în parte. În baza unei cereri, banii pot fi achitați în mod eșalonat”, spune directorul general al RADET Constanța, Liviu Popa.

Potrivit acestuia, avantajele distribuției pe orizontală sunt următoarele: fiecare apartament are independență din punct de vedere al energiei față de restul vecinilor și convenție de facturare individuală.
“Dacă asociația de proprietari face comandă la RADET, noi le facem proiectarea, le asigurăm realizarea acestei lucrări care le permite să își controleze costurile și confortul termic în apartamente, în plus, construind rețeaua de recirculare a apei calde până la ultimul etaj le garantăm tuturor că au apa caldă mai repede decat o produce o centrală termică de apartament”, susține Liviu Popa.
Cei interesați pot obține informații suplimentare de la dispeceratul RADET: 0241/616792

Actualitate