Vine frigul la Constanța. Azi maxime de 20 grade, duminică cel mult 10. Noaptea, la limita înghețului
Vremea se răcește brusc la Constanța în această noapte, astfel că vom trece de la maxima de 22 de grade C de azi, la doar 10 grade C maxima de duminică, în timp ce minimele vor ajunge la pragul înghețului. Schimbarea bruscă a vremii este cauzată de un val de aer polar care a ajuns deasupra țării noastre.
Temperaturile maxime vor scădea brusc de la 20 grade C la 10 grade C în decurs de doar câteva ore, în timp ce minimele vor fi sub 0 grade C în zona continentală a județului, iar pe litoral nu vor trece de 1 grad C. Vremea rece se va menține până la jumătatea săptămânii viitoare, când temperaturile maxime vor începe să urce din nou la 15-16 grade C.
„De sâmbătă, în nordul, centrul și estul țării temperaturile vor scădea semnificativ, însă se vor situa în jurul mediilor perioadei. Temperaturile maxime la nivelul întregii țări se vor situa între 11 și 21 de grade, iar minimele între -4 și 7 grade.
Duminică, de asemenea, vremea va continua să se răcească în toată țara, astfel încât maximele se vor situa între 5 și 13 grade și minimele între -7 și 3 grade. Cea mai rece zi pare a fi ziua de duminică, până la 5 grade cea mai mică maximă a zilei.
În zona montană înaltă, pe parcursul zilei de mâine și duminică vor fi precipitații slabe, sub formă de lapoviță și ninsoare”, a declarat meteorologul ANM, Raul Ilea, la Digi24.
- meteo constanța
- vremea
- vremea Constanta