VIDEO. Sute de persoane s-au strâns într-o curte, să se roage pentru dispariția COVID. Peste ei s-au pogorât polițiștii, care au dat amenzi
Peste 200 de localnici din comuna gălățeană Umbrărești s-au strâns în curtea unuia dintre ei, unde au organizat o întrunire religioasă, cu cântece și rugăciuni, pentru dispariția coronavirusului. La adunare a participat și primarul comunei. Poliția s-a sesizat după apariția imaginilor online și a dat amenzi de peste 50.000 de lei.
Oamenii s-au adunat luni în curea unui localnic, amenajată cu scaune, scenă, formație cu instrumente, și s-au rugat și au cântat cântece religioase, pentru eradicarea pandemiei de coronavirus, scrie site-ul Viața liberă din Galați. Pe internet a fost postată o filmare în care se vede că oamenii erau înghesuiți unul în altul, cu scaunele aproape lipite. După apariția filmării, s-a sesizat și poliția.
„După apariția imaginilor în spațiul public, polițiștii s-au autosesizat și au constat că, în curtea unui bărbat de 27 de ani, din comuna Umbrărești, ar fi avut loc o întrunire cu caracter religios, la care ar fi participat mai mult de 200 de persoane. Întrucât s-a constatat încălcarea legislației în vigoare cu privire la interdicțiile de a organiza activități în spații deschise, polițiștii l-au sancționat pe organizatorul întrunirii cu o amendă de 15.000 de lei.
Alți 15 participanți, identificați până la acest moment, au fost sancționați cu amendă contravențională în valoare de 2.500 de lei, fiecare. În continuare, polițiștii efectuează activități pentru identificarea și sancționarea tuturor celorlalți participanți la întrunire”, a declarat cms. șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt IPJ Galați, citat de Viața liberă.
La întrunirea religioasă a participat și primarul comunei, Paraschiv Stoica, cel care ar trebui să vegheze la respectarea măsurilor de protecție și de distanțare socială. El a declarat ulterior că „nu a fost nimeni de la poliție să dea amenzi sau ceva de genul acesta. Ei nu stăteau apropiați, erau pe rânduri, la un metru distanță unii de alții, și erau în aer liber”.
„Nu sunt de acord cu ceea ce s-a întâmplat la Umbrărești, dar nici nu am competențe să le interzic. Cu titlu de recomandare, da, ca drept dovadă că, după ce am transmis mesajul, s-au oprit din filmări și măcar nu au mai pus pe Facebook, măcar atât îmi doresc de la ei.
Mă aștept din partea organizatorilor unor astfel de evenimente religioase să pună la dispoziția participanților măști și dezinfectanți, așa mi se pare corect. Mă așteptam ca autoritățile locale, primarul, care este președintele comisiei locale pentru situații de urgență, să nu dea autorizație, dar a dat-o verbal. L-am și văzut în calitate de participant, ce căuta primarul acolo? Dar, atâta timp cât tu, ca autoritate publică locală, participi şi ești la fel ca ei, fără mască, ce exemplu poți să dai?”, a declarat la rândul ei Viorica Gotu, reprezentanta romilor în cadrul Prefecturii Galaţi.