Actualitate Politică

VIDEO. Preaslăvire electorală. Teodosie îl laudă în biserică pe primarul PSD din Agigea, Cristian Cîrjaliu

În plină campanie electorală pentru alegerile locale, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie a susţinut două slujbe în comuna Agigea. Ierarhul a sfinţit o biserică inaugurată de primar în campanie electorală şi a oficiat slujba de Maslu a unui alt lăcaş de cult din Lazu, fiind însoţit peste tot de actualul edil şi candidatul PSD, Cristian Cîrjaliu.

Scris de 
 pe data 
26 septembrie, 2020

În cursul zilei de marţi, 22 septembrie, în plină campanie electorală, controversatul ÎPS Teodosie a luat „la pas“ două lăcaşe de cult din comuna Agigea, „păstorită“ de şi mai controversatul social-democrat, Cristian Cârjaliu.

scroll mai jos pentru video

Prima oprire, alături de primarul PSD, a fost la Biserica Sfântul Cuvios Efrem cel Nou din Agigea, unde ÎPS Teodose Petrescu a oficiat slujba de sfinţire a lăcaşului de cult şi Sfânta Liturghie. Deşi sfinţirea ar fi putut să fie oficiată şi după scrutinul electoral, Cristian Cîrjaliu şi ÎPS Teodosie au ţinut neaparat ca momentul să fie marcat în campanie, biserica fiind prezentată ca fiind una dintre importantele realizări din mandatului actualului primar.

Cu alai, câteva ore mai târziu, Teodosie şi Cârjaliu au descălecat la biserica Înălţarea Domnului din Lazu, unde arhiereul a oficiat slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu.

Încă de la începutul slujbei, în prezenţa enoriaşilor, Teodosie nu a ratat ocazia de a îi dedica câteva cuvinte primarului Cîrjaliu, pe care l-a lăudat pentru „bisericile frumoase“.

În comuna aceasta, Agigea, o comună vie, care are slujitori buni, care are un gospodar destoinic, care a determinat să se facă aceste biserici frumoase“.

Preaslăvirea electorală lui Cîrjaliu continuă, Teodosie numindu-l pe edilul candidat un „primar vrednic de toată cinstea“, totodată invocându-l pe Dumnezeu pentru a îl ajuta în obţinerea unui nou mandat.

Gospodarul comunei, unul dintre credincioşii care iubeşte biserica, dar iubeşte şi rugăciunea(…) Primar vrednic de toată cinstea, care îşi extinde grija sa nu numai asupra primăriei, a şcolilor, dar socoteşte că biserica este lumina comunei. De aceea, această lumină să vă ţină mereu proaspăt în putere, inspirat în tot ce aveţi de făcut, să vă ajute Dumnezeu să fiţi pe mai departe gospodarul acestei comune“, a cuvântat Teodosie în biserică, urmat de un tovărăşesc „Trăiască!“, exclamat de un bărbat prezent printre enoriaşi.

Teodosie a sfidat, din nou, Patriarhia Română

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române (BOR), prin decizia Sfântului Sinod, „arhiereului, preotului, diaconului şi monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să devină membru al Parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcţii în administraţia publică centrală şi locală”, se arată în decizia BOR.

De asemenea, Patriarhia arată că cel care va încălca aceste reguli, precum şi legământul depus la hirotonie, se încadrează în prevederile articolul 3, litera „d” şi e” din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, având de ales între cariera politică şi misiunea preoţească, pentru totdeauna, fără drept de revenire încler. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

Sursa foto/video: Arhiepiscopia Tomisului

Actualitate