Actualitate Politică

VIDEO. Incidente grave în secțiile de votare din Năvodari. Reprezentații Partidului Neamul Românesc revoluționează metodele de fraudă electorală

Alertă maximă și numeroase nereguli în toate secțiile de votare din Năvodari, unde reprezentanții Partidului Neamul Românesc apelează la toate metodele posibile și imposibile de a frauda votul.

Scris de 
 pe data 
27 septembrie, 2020

Încă din această dimineață de la 8.30, procesul electoral a fost blocat în Secția 324 după ce reprezentantul acestui partid înmâna anumitor persoane câte 2 buletine de vot pentru alegerea primarului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, astăzi, în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția de votare nr. 324 din orașul Năvodari, o persoană ar fi avut în mână 5 buletine de vot.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză aplicând ștampila și pe buletinul în plus. Acesta a fost anulat, restul de 4 buletine fiind introduse în urnele de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

De asemenea, în alte secții de votare, reprezentanții Partidului Neamul Românesc au fost surprinși cu liste proprii de alegători și bifau persoanele care au fost la vot, iar apoi comunicau prin telefon cine nu a venit și când trebuie să vină. Poliția a intervenit și a dispus confiscarea listelor.

În paralel, au existat mai multe sesizări prin 112 prin care se raporta faptul că persoane stăteau în fața secțiilor de votare și dădeau bani alegătorilor înainte de a merge la vot!

Actualitate