Actualitate

VIDEO. Englezii i-au luat la bătaie pe italieni la ieșirea de pe Wembley în urma finalei de la Euro 2020

Un grup de suporteri ai naționalei Angliei i-au luat la bătaie pe câțiva dintre suporterii Italiei, la ieșirea de la una dintre tribunele stadionului Wembley. De asemenea, jucătorii care au ratat penalty-urile au fost supuși unui tir de scandări rasiste.

Scris de 
 pe data 
12 iulie, 2021

Naționala Italiei a învins Anglia cu 3-2 la penalty-uri pentru a câștiga campionatul Euro 2020. Este a doua oară când Italia câștigă titlul din 1968.

Susținătorii Angliei au reacționat jalnic și rușinos, după ce visul lor de a obține titlul european a fost spulberat duminică la Wembley.

Mai mulți suporteri italieni au fost călcați în picioare la ieșirea de pe stadion de către fanii britanici.

Deocamdată nu se știe cum au reușit englezii să ajungă la tribunele italienilor, însă din imagini se poate observa o lipsă de reacție din partea pazinicilor în momentul în care unul dintre suporteri este culcat la pâmânt și lovit în mod repetat cu picioarele.

De asemenea, și străzile Londrei au fost vandalizate de suporterii supărați că echipa lor a ratat titlul.

În timpul loviturilor de pedeapsă, Marcus Rashford, Bukayo Saka și Jaden Sancho nu au reușit să introducă mingea în poartă. După victoria Italiei, cei trei jucători au fost supuși unei serii de comentarii și jigniri rasiste pe rețelele de socializare venite din partea suporterilor Angliei.

Actualitate