Actualitate

VIDEO. Elev surprins în timp ce își amenința profesoara: Stai să vezi ce o bat când iese din școală!

Un tânăr este cercetat penal pentru amenințările la adresa profesoarei lui, după ce imagini în care băiatul o agresa verbal pe femeie, cerându-i să justifice o nodă pe care i-a pus-o, au fost publicate pe Facebook, notează news.ro

Scris de 
 pe data 
14 septembrie, 2018

Potrivit sursei citate, tânărul, în cazul căruia polițiștii s-au autosesizat, are 20 de ani și este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Râmnicu Vâlcea, locul unde a fost filmat și incidentul.

Fapta s-a petrecut joi, 13 septembrie, în timpul unei ore de curs, inculpatul cerându-i socoteală profesoarei sale în legătură cu nota care i-a fost acordată la o lucrare de control.

Arătaţi-mi şi mie unde am greşit. Doamnă, sunteţi profesoară şi trebuie să-mi arătaţi unde am greşit. Citeşte acolo! Citeşte şi mie, arată ce-i greşit”, i-a spus elevul cadrului didactic.

Profesoara, încercând să riposteze, i-a spus elevului că acest incident îl va costa nota la purtare, însă băiatul, în loc să se potolească, i-a răspuns foarte agresiv: Eu zic să te gândeşti mai bine! Da mai citeşte o dată lucrarea”.

Când profesoara i-a atras atenţia că nu se cuvine să nu folosească pluralul politeţii atunci când i se adresează, tânărul spune: „Ba vorbesc cum vreau eu!. Mai citeşte o dată lucrarea! Să te vedem noi pe stradă când ieşi din şcoală!

Stai să vezi ce o bat când iese din şcoală!, continuă elevul, adresându-se colegilor săi care îl întreabă dacă a primit nota 2.

Conform sursei citate, întâmplarea a ajuns și la urechile inspectorului şcolar general adjunct din cadrul IŞJ Vâlcea, Vetuţa Ciocan, care a precizat că astăzi, 14 septembrie, Consiliul Profesoral al liceului în care a avut loc incidentul se va întruni pentru a discuta cazul.

News.ro menționează că agresorul, originar localitatea Ocnele Mari, a rămas repetent în anul 2016 şi a fost reînscris la liceu în acest an şcolar. Tânărul a fost ridicat de poliţie de la domiciliu şi dus la audieri în această dimineaţă.

 

Actualitate