VIDEO / Dragnea, huiduit de colegii europeni la Congresul PES. „Afară cu corupţii!” Liderii europeni au refuzat să îl asculte
Eurodeputatul S&D Ana Gomes l-a huiduit vineri pe Liviu Dragnea, la finalul discursului acestuia în cadrul Congresului PES, în care liderul PSD a spus că „dreapta a distrus Europa”, „a distrus multe valori, speranțe, destine”, iar în România a folosit pentru asta instituțiile de forță ale statului.
„Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES şi în S&D”, a strigat din sală eurodeputatul Ana Gomes către liderul PSD, potrivit Libertatea. Mesajul a fost transmis în spaniolă.
De asemenea, liderii europeni, precum și asistența din sală, au refuzat să asculte discursul lui Liviu Dragnea. În momentul în care președintele PSD a luat cuvântul, aceștia și-au scos căștile prin care li se traduceau ceea ce liderul de la PSD declara.
Liviu Dragnea a mai spus în cadrul discursului său că a discutat cu Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și critic constant al Guvernului, și a sugerat că ar fi lămurit lucrurile cu acesta.
Potrivit Libertatea, în schimb, Timmermans nu a părut prea interesat de discursul în română al lui Dragnea, întrucât acesta nu a ascultat în căști traducerea și a stat mai mult pe telefon, informează hotnews.ro.
- Liviu Dragnea