Actualitate Constanța

VIDEO. Deși accesul este interzis, turiștii sar gardul pentru a se plimba pe pasarela din Mamaia

Oficial, pasarela pietonală este închisă publicului, însă aceasta este zilnic luată la pas de zeci de persoane, care vor să se aventureze în largul mării pentru a face poze. Chiar însoțiți de copii, fără a ține seama de faptul că scândurile pot oricând să cedeze, turiștii sar gardul și își văd de plimbare.

Scris de 
 pe data 
25 august, 2021

Se pare că pericolul pe care îl reprezintă sau semnul prin care se spune că accesul pe pasarelă este interzis nu sunt obstacole pentru turiștii care se încăpățâneză și vor musai să se plimbe.

Pasarela pietonală din Mamaia a fost inaugurată în anul 2012, pe vremea lui Mazăre, și este închisă de anul trecut.

Primăria anunța că aceasta va fi redeschisă publicului în cursul sezonului estival 2021, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Reprezentanții municipalității spuneau, în luna iulie, că urmează să fie făcută o expertiză tehnică pentru a se stabili ce reparații trebuiesc făcute.

În timpul lucrărilor de extindere a plajelor, pasarela a suferit modificări, autoritățile locale, în administrarea cărora se află aceasta, au fost nevoite să dezafecteze iluminatul public și să scoată băncile.

Actualitate