VIDEO. Când popii se dezic de Dumnezeu și pupă icoana PSD
Biserica Ortodoxă Română nu a învățat, se pare, că politica este pentru noi, muritorii, iar casa domnului nu poate lua loc de scenă electorală pentru politicieni.
Preoții ar trebui să propovăduiască învățăturile și valorile creștine, și nu doctrina pesedistă, la pachet cu minciunile și manipulările evidente.
Lumea nu mai e proastă, iar Bisericile voastre o să vă găzduiască doar pe voi și bogățiile voastre, căci pe Dumnezeu l-ați vândut de mult la picioarele infractorilor ce azi îmbracă haine de politicieni.
Ați golit bisericile de credință, de smerenie și pace, îndesând mocirla politică până și dincolo de altar, purtând sub straiele voastre aurite uniforma de partid a lui Dragnea.
Ați căutat aur și bani, putere și influență, depărtându-vă de credincioși și luând în brațe pe cei care vă desfată în privilegii. Unde vă sunt smerenia, modestia, chemarea către cele sfinte, când vă faceți preș în fața politrucilor corupți. Idealurile voastre sunt mașinile de lux, viața în belșug, iar credința și obiceiurile creștine sunt comercializate ca la talcioc, celor care au bani și își permit.
Fiindcă nu mai au curaj să iasă printre oameni, pesediștii au mutat campania electorală în biserici, unde descind flancați de preoți și arhiepiscopi, care în loc de icoane poartă în brațe afișele electorale cu Dăncilă și Dragnea.
Am văzut zilele trecute cum trufașii pesediști au intrat în biserica din Nucet, în zi de sărbătoare, la braț cu mai marii Bisericii Ortodoxe Române. Arhiepiscopul Târgoviștei Nifon Mihăiță a catalogat prezența Vioricăi Dăncilă și a candidaților PSD în biserică drept un lucru „excepțional, extraordinar de frumos”. Unul dintre candidații PSD, Rovana Plumb, este pentru arhiepiscop „Rovanița noastră”, în timp ce toți pesediștii din Biserică sunt „creștinii adevărați binecuvântați”.
Aceasta este de altfel o comuniune de anduranță între Biserică și PSD, preoții fiind cunoscuți pentru fidelitatea cu care promovează PSD în rândul credincioșilor.
Din păcate, această asociere nu pare să facă bine Bisericii, una dintre cele mai recente dovezi fiind chiar referendumul pentru familie. Oameni scârbiți de fățărnicia politicienilor care promovau acest referendum au decis să rămână acasă, catalogând acțiunea drept un nou exercițiu de publicitate și campanie electorală.
- biserica
- preot
- Viorica Dăncilă