Actualitate

Veste uriașă pentru primării! Guvernul va achita toate facturile PNDL până la sfârșitul anului, iar excedentele nu vor mai fi confiscate

Primarii primesc o veste uriașă de la Guvern! Toate facturile pe PNDL vor fi achitate integral până la sfârșitul anului, astfel încât proiectele administrațiilor publice locale să nu fie blocate.

Scris de 
 pe data 
21 noiembrie, 2019

De asemenea, primarii sunt anunțați că nu vor mai trebui să-și mascheze excedentele bugetare deoarece acestea nu vor mai confiscate de către autoritatea centrală. Anunțul a fost făcut de deputatul Bogdan Huțucă, președinte al PNL Constanța.

„PSD aruncă fake-news-uri în toate părțile, mințind și manipulând populația. Asta știu pesediștii să facă cel mai bine! PSD minte că Guvernul Orban va tăia pensiile, va reduce salariile, va închide spitale, dar realitatea este tocmai invers. PNL nu va tăia pensiile ci le va majora, nu vom închide spitale ci căutăm soluții și fonduri pentru a le moderniza și a construi noi unități medicale.

De asemenea, Guvernul PNL va achita toate angajamentele restante până la sfârșitul anului. Astfel, toate facturile pe PNDL vor fi plătite în perioada următoare, ceea ce este o veste foarte bună mai ales pentru primari, care astfel primesc o gură uriașă de oxigen și încrederea că își vor putea finaliza proiectele. Mai mult, primăriile nu vor mai trebui să-și mascheze excedentele bugetare deoarece Ministerul de Finanțe nu le va mai lua acești bani și vor rămâne la comunitatea locală.

Totodată, Guvernul va onora integral toate rambursările de TVA și va achita toate subvențiile din agricultură.”, a declarat deputatul PNL Bogdan Huțucă.

Actualitate