Veselie în Primăria Constanța. Funcționară, în Cartea Recordurilor după ce s-a fâțâit 15 kilometri cu o hârtie în mână!
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
S-a deschis șampania și s-a aplaudat mult în Primăria Constanța după ce o funcționară a reușit să intre în Guinness World Book of Records (Cartea Recordurilor).
Funcționarul Miruna Livmiălon a reușit performanța de a plimba o hârtie de colo-colo pe o distanță de 15 kilometri într-o singură zi de lucru. Este prima performanță de acest gen din întreaga lume, Miruna reușind să-i impresioneze chiar și pe arbitrii veniți să-i certifice recordul.
„I-am urmărit cu atenție întreaga prestație și puteam să jur că la un moment, văzând-o cum plimbă coala aia de hârtie ca și când e cel mai important lucru din lume, chiar am avut impresia că este o persoană foarte ocupată care își merită salariul“, a spus James Noubadi, arbitrul certificat Guinness.
Însă cei mai impresionați sunt colegii Mirunei, cărora nici acum nu le vine să creadă că au o colegă care a intrat în Cartea Recordurilor.
„Nu este doar o colegă, este și o bună prietenă. Noi, colegele ei, văzând-o zi de zi cum plimbă ea hârtiile dintr-un birou în altul ca și când ar fi avut treabă, îi mai spuneam așa în glumă: fată, tu o s-ajungi în Cartea Recordurilor! Dar nu ne-am gândit că o va face. Suntem tare mândre pentru că este un exemplu, pentru noi toate“, a mărturisit, emoționată, Lucica Aiuanthăum.
Bineînțeles, Miruna a fost felicitată personal și de primarul Constanței, Decebal Făgădău. Edilul spune că se așteaptă ca pe viitor și alți funcționari să iasă în față cu performanțe similare. Din surse am aflat că există și funcționarul pe care nu-l găsești niciodată la birou. Deși el figurează pe ștatul de plată cu un salariu de neam prost, sunt foarte puțini oameni care știu de fapt cum arată acesta. Primarul spune că de îndată ce va fi identificat, îl va propune pentru Cartea Recordurilor, la „Funcționarul care câștigă bani fără să-și vadă de treaba lui“.
Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise pe tastatura lui obosită