Constanța

UPDATE / COD GALBEN de ninsori. Meteorologii așteaptă strat consistent de zăpadă

Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare cod galben de ninsoare, viscol și vânt pentru județul Constanța, care va intra în vigoare în noaptea de marți spre miercuri și va fi valabilă până vineri seara.

Scris de 
 pe data 
27 noiembrie, 2018

Potrivit meteorologilor, în Dobrogea sunt așteptate ninsori importante, pe alocuri stratul de zăpadă putând depăși 30-40 cm. Din păcate, vântul care va sufla cu putere va viscoli și troieni zăpada, ceea ce ar putea crea probleme de circulație, mai ales în județ.

De asemenea, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel încât timp de patru zile nu vom mai avea valori pozitive, nici măcar pe timpul zilei.

În prima parte a zilei de mâine va ploua la Constanța, însă spre prânz precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Foarte important, deoarece temperaturile vor deveni negative peste zi, apa de  pe șosele și trotuare va îngheța, fiind posibilă apariția poleiului. Dacă joi vom avea o zi fără precipitații și doar cu vânt puternic, vineri vom avea parte de o nouă rundă de ninsori, dar ceva mai scurtă, însă suficient pentru depunerea unui nou strat de zăpadă.

 

 

Actualitate