Unșpe lucruri pe care nu le știai despre luarea temperaturii în Constanța
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
În toată țara, nebunie mare cu luarea temperaturii! Reporterul nostru special află care este situația și la Constanța, dar nu pentru că îi pasă, ci pur și simplu pentru că nu are altceva mai bun de făcut, precum alți cetățeni onești, cinstiți și imaculați. Așadar, iată ce nu știai:
Făgădău și Babu aunță că donează ei temperatură constănțenilor cărora le-a fost luată la supermarketuri;
Mihai Trăistariu protestează și spune că temperatura trebuie luată numai rectal, cu termometre lungi, groase și alunecoase;
Mariana Gâju stă de strajă la intrarea în Cumpăna și a dat ordin ca nici musca să nu intre fără a fi luată temperatura;
Deoarece nu au mai putut fura nimic de două luni, pesediștii constănțeni au frisoane și nu ma pot intra în niciun magazin;
ÎPS Teodosie a făcut temperatură 39,8 când a văzut că în cutia milei e în continuare pustiu;
Felix Stroe a mai slăbit 30 de kg după ce i-a fost luată temperatura la Kaufland;
Radu Mazăre e îngrijorat după ce trei colegi i-au promis că-i vor lua temperatura la dușulețul de seară;
Jumătate dintre pacienții Spitalului Județean au cerut externarea pe motiv că își pot lua temperatura și la supermarketuri. „Oricum la magazin paznicii îți acordă mai multă atenție!“
Pentru a atrage mai mulți clienți, Lidl a anunțat că pe lângă luarea temperaturii, la intrare, oamenilor li se va face și un RMN;
Puterea obișnuinței. În piața Tomis III, pensionarii nu vor să le fie luată temperatura, ci doar probe de scaun și urină;
Selciuc, Sunai și Taifun, meseriași din Henri Coandă, au ridicat mâinile și au recunoscut totul după ce paznicul de la Kaufland a îndreptat termoscaner-ul spre ei.
Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.