Umor

Un turist amenință că se sinucide cu o doză de hamsie cumpărată din Satul de Vacanță

Editare foto: Constanta de Azi

Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
18 iulie, 2023

Polițiștii, Serviciul de Ambulanță și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au intervenit de urgență în această dimineață, după ce un bărbat s-a urcat pe capul balerinei din Satul de Vacanță, de unde a amenințat că se va sinucide. Potrivit martorilor îngroziți de întreaga scenă, bărbatul ținea în mână o casoletă cu hamsie cumpărată din Sat și striga în gura mare că o va mânca pe toată cu scopul de a-și pune capăt zilelor.

„Este brutal să vrei să te omori cu hamsie cumpărată de aici! Sunt alte metode mult mai umane, ca să zic așa. De ce ai vrea să vezi cum se scurge viața din tine prin partea dorsală, dacă mă înțelegeți… E o agonie de lungă durată“, spune un specialist în otrăvuri, chemat la fața locului. „Mai bine te duci pe oricare din șantierele din Mamaia și aștepți să-ți cadă ceva în cap. E mult mai sănătos și rapid!“

Polițiștii spun că motivul tentativei de suicid ar fi acela că bărbatul, un turist din Botoșani, a rămas fără niciun ban după ce ar fi fost jefuit de îndată ce a ajuns în stațiune. „Zicea că a fost tâlhărit de cum a intrat în hotel, dar că jefuitorii i-au dat factură și i-au spus că poate să doarmă într-o cameră de-ale lor“, spune unul dintre anchetatori.

Actualitate