Timp Liber

Un spectacol în care clădirea-simbol a Constanței este actorul principal: „Cazino, suflet pierdut“

Cazinoul din Constanța va fi protagonistul unui spectacol unic, intitulat „Cazino, suflet pierdut”. Proiectul își propune punerea în valoare, prin mijloace artistice, a clădirii emblematice a Constanței, declarată cea mai frumoasă clădire în stil Art Nouveau din România, aflată, din păcate într-o avansată stare de degradare.

Scris de 
 pe data 
5 septembrie, 2018

Proiectul presupune producția unui spectacol de teatru – reenactment și realizarea unei reprezentații a acestui spectacol. Acțiunea se va desfășura pe platoul din fața Cazinoului, sâmbătă, 8 septembrie 2018, începând cu ora 20:30, accesul publicului la reprezentație fiind liber.

În spectacolul nostru, Cazinoul va fi personificat și își va spune povestea vieții, începând cu perioada în care era doar în plan și schițe și până în prezent. Publicul va afla informațiile chiar de la Cazinoul tânăr, Cazinoul matur și Cazinoul bătrân, cel care își strigă cu disperare durerea și cere celor din jur să nu-l lase să moară.

Cu ajutorul actorilor, dansatorilor și figuranților vor fi parcurse toate perioadele importante din istoria cazinoului, care se identifică cu perioadele istoriei României Moderne: regalitatea, primul război mondial, perioadă interbelică de mare înflorire, al doilea război mondial, perioada comunistă, perioada postrevoluționară, perioada actuală. Nu este un spectacol la Cazinoul din Constanța, ci este vorba despre viața Cazinoului însuși”, a declarat actrița Georgiana Rusu, fondatoarea Asociației Culturale Georgiana Rusu, care realizează proiectul.

Regia spectacolului este semnată de Iulian Enache, actor și regizor al Teatrului de Stat Constanța, scenariul îi aparține Georgianei Rusu.

Din distribuție fac parte actori și balerini: Petronela Olimpia Iordache, Claudiu Alexandru Săplăcan, Anna Van Haaren, Cristian Alexandru Panduru, Ștefan Cristea Gheorghiu, Andreea Daniela Pieptea, Iulian Nicolae Ghencea, Renata Soares, Luiza Martinescu, Cosmin Mihale, Dana Trifan Enache, Robert Teodor Dobre. Alături de ei se vor afla elevi ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.

Un loc plin de istorie și legende, Cazinoul personificat își va povesti viața: controversele acerbe între arhitecții care au conceput planurile, construcția falezei pe care se află Cazinoul la ordinul și după planurile lui Anghel Saligny, din pământul excavat la lucrările întreprinse pentru realizarea Portului Constanta, scandalul iscat la jumătatea lucrărilor de construcție, care au determinat schimbarea arhitectului șef, legendele privind forma de dric pe care o are Cazinoul și desenele existente pe pereții Cazinoului, similare celor de pe dricurile începutului de secol XX, poveștile despre îmbogățirea rapidă a unora și falimentul altora, poveștile de dragoste iscate în Cazinou, dar și tragediile celor care și-au luat viața aruncându-se în mare, după ce pierdeau averi, redate de presa vremii.

Vor fi parcurse momentele istorice in care Cazinoul a fost transformat in spital de campanie in perioada celui de-al doilea razboi mondial, cand a fost afectat de bombardamentele care vizau portul Constanta, perioada comunista, in care a fost transformat in local de lux, plasat strategic in drumul marinarilor straini ale caror nave acostau in port si care isi cheltuiau banii pe mancaruri si bauturi fine si pe “fetițele de la Poarta 1”

Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanța și cu Primăria Municipiului Constanța. Spectacolul are un buget de 61.500 lei, din care 55.000 lei sunt fonduri AFCN, iar 6.500 lei reprezintă contribuția proprie a Asociației Culturale Georgiana Rusu.

 

Actualitate