Eveniment

Un motocilist fără permis a intrat într-un microbuz de transport persoane

Un tânăr s-a izbit cu motocicleta de un microbuz ce oprise într-o stație dintr-o localitate constănțeană pentru a lua pasageri. Individul nu are permis, iar motocicleta nu este înmatriculată.

Scris de 
 pe data 
10 septembrie, 2019

Potrivit IPJ Constanța, accidentul s-a produs marți, 10 septembrie, în jurul orei 9.50.

Tânărul, în vârstă de 24 de ani, a condus o motocicletă pe DJ 392, iar la ieșirea din localitatea constănțeană Plopeni, către Movila Verde, a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane, care se afla oprit pe partea dreaptă a carosabilului.

Șoferul intenționa să efectueze manevra de întoarcere. Potrivit polițiștilor, în urma impactului motocilistul a fost rănit ușor, iar cele patru persoane care se aflau în microbuz nu au necesitat îngrijiri medicale.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, motocicleta condusă este neînmatriculată.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.

 

Actualitate