Actualitate

Un militar cere ajutor pentru a plăti spitalizarea copilul său, nou-născut. 6 săptămâni la Regina Maria – 100.000 lei.

Plutonierul Dumitru Claudiu, încadrat la Școală de aplicație pentru Geniu, EOD și CBRN Râmnicu Vâlcea, are nevoie de ajutor.

Scris de 
 pe data 
9 ianuarie, 2019

Copilul său s-a născut la spitalul privat Regina Maria și pentru că a avut mari probleme la naștere a trebuit să rămână internat 6 săptămâni aici pentru a fi stabilizat, până a putut fi transferat la un spital public.

„În săptămâna 36 de sarcină, diagnosticul a fost de hidrotorax fetal bilateral de medicul de la Regina Maria Băneasa – maternitate privată. Acest medic a fost singurul din țară care i-a dat 10% șanse să trăiască după naștere. Dr Rahimian Hadi în săptămâna 37 de sarcină a efectuat o puncție prin abdomenul soției pentru a evacua lichidul din toracele fătului pentru că astfel acesta ajungea la edem generalizat și deceda. A mai urmat o puncție în săptămâna 38 de sarcină înainte de operația de cezariană. Aceste puncții erau necesare pentru că lichidul apăsa inima și plămânii și nu mai funcționau normal .

După cezariană bebelușul a fost intubat. El la Regina Maria a fost tratat pentru hidrotorax . Acolo, după 5 săptămâni de tratament a făcut stop cardio respirator. La o săptămână am reușit într-un final sa îl transferăm la Spitalul de copii Marie Curie unde se află și acum. Aici medicii au descoperit că de fapt acel lichid este limfă . Adică diagnosticul corect este de chilotorax fetal bilateral . Adică limfa se scurge între plămâni și pleura acestora. Cele 6 săptămâni în care a fost la Regina Maria ne costă 100.000 lei, mult peste posibilitățile noastre…”, a declarat Dumitru Claudiu, tatăl copilului. 

Cine dorește și poate să ajute familia, o poate face depunând orice sumă de bani (lei) în contul bancar:
RO27RZBR0000060012185629

 

Actualitate