Actualitate

Un elev a murit la Iași, după ce a fost plimbat prin trei spitale

Tânăr în perfuzie

Un elev de numai 15 ani a murit la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, după ce fusese deja transportat la alte două unități medicale.

Scris de 
 pe data 
21 februarie, 2018

Marius G., elev al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mânăstirea Neamț, a decedat la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași. Tânărul ajunsese acolo în stare foarte gravă, fiind transportat cu o ambulanță de la Spitalul Județean Neamț, scrie Mediafax.

Elevul acuza simptomele unei răceli puternice de câteva zile, având febră și frisoane, de aceea fusese transportat cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Bicaz. După efectuarea câtorva analize, medicii au dispus transferul său la Spitalul Județean Neamț, iar de acolo, a fost transportat la Spitalul „Sfânta Maria” unde și-a găsit sfârșitul.

”Cadavrul a fost trimis la Institutul de Medicină Legală, pentru a fi efectuată necropsia. El a ajuns la noi în stare foarte gravă. Din ce am înţeles eu, el a fost la consult la Spitalul Judeţean Neamţ, de unde ar fi fost trimis la domiciliu. Ulterior, pacientului i s-a făcut rău din nou şi a fost trimis la noi, dar a ajuns cu o complicaţie septică la viroza pe care o avea. A decedat la aproximativ trei ore de la sosirea în unitatea noastră”, a declarat astăzi pentru Mediafax, managerul Spitalului de Pediatrie ”Sfânta Maria” Iaşi, Radu Terinte.

Nu au fost încă stabilite cauzele exacte ale decesului, acestea urmând a fi comunicate după necropsie.

 

Actualitate