Un deputat liberal cere BOR să pună la dispoziție spațiile de cazare din mănăstiri pentru carantină
Deputatul PNL Lucian Heiuș, propus și ministru de Finanțe, a cerut Bisericii Ortodoxe Române să pună la dispoziție spațiile de cazare din mănăstiri pentru românii care se întorc în țară și trebuie să intre în carantină.
„Un apel între fraţi creştini. Datorită situaţiei cauzate de COVID-19, apelez la Biserica Ortodoxă Română, rugând conducerea BOR să se implice și să pună la dispoziţie pentru românii care se întorc în ţară şi care trebuie să stea în carantină, spaţiile de cazare disponibile în mănăstiri.
Ajutorul creştinesc şi frăţesc a fost oferit mereu de preoţi, care au fost alături de cei aflaţi în suferinţă„, a scris, pe Facebook, Heius.
Amintim că în urmă cu trei zile, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române anunțau că „Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”,
Potrivit purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, „coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci în primul rând prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale.
Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”.
- biserica
- biserica coronavirus
- BOR
- coronavirus Romania