Eveniment

Un bărbat și-a ținut patru luni mama decedată în casă pentru a-i încasa pensia. Cum au aflat polițiștii

Un bărbat, de 45 ani, din judeţul Galaţi, s-a ales cu dosar penal, după ce şi-a ţinut mama decedată în casă patru luni, pentru a-i încasa pensia, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, citat de Agerpres.

Scris de 
 pe data 
13 iunie, 2019

Potrivit sursei citate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au fost sesizați de factorul poștal care își desfășoară activitatea pe raza comunei Cuza Vodă, cu privire la faptul că, de aproximativ patru luni, nu a mai înmânat pensia unei femei, de 78 ani, din localitate, pe care nu a mai vazut-o la domiciliu, ci fiului acesteia, în vârstă de 45 ani, împreună cu care locuia.

Polițiștii s-au deplasat imediat la domiciliul persoanei în cauză unde, într-o cameră, au descoperit corpul neînsuflețit al femeii, aflat într-o avansată stare de descompunere.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

 

Actualitate