Turist, leșinat pe plaja lărgită din Mamaia, după ce a mers jumătate de zi ca să ajungă la apă
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Emanuel Șpițescu (32 de ani) a venit tocmai de la Tulcea, pe biciletă, pentru a face o baie în mare. Din păcate, bărbatul nu a mai apucat să-și vadă visul cu ochii, el fiind găsit leșinat pe plajă, la aproximativ 500 de metri de mal.
„L-am văzut hăt de departe, de când a intrat pe plajă cu bicicleta. A pedalat cât a pedalat, apoi a luat-o pe jos. Oamenii din jur i-au spus s-o lase baltă, că n-are rost, că nu va ajunge la apă. S-a încăpățânat și iată ce s-a întâmplat.“, spune unul dintre martori.
Bărbatul a fost găsit într-o stare avansată de deshidratare, în timp ce câțiva pescăruși îl ciuguleau la tălpi.
Specialiștii în expediții spun că este o dovadă de inconștiență să pleci la un asemenea drum fără să ai la tine provizii de apă și ceva de mâncare. Aceștia le recomandă turiștilor care vin pe plajele lărgite de pe litoral și vor să facă baie în mare, să se documenteze temeinic înainte, pentru a face față călătoriei.
- pamflet
- plaja Mamaia
- plaje litoral
- turisti