Turcan cere autorităților să investigheze cum a reușit Rovana Plumb ”strângerea peste noapte a datoriei astronomice” de 800.000 de lei
Prim-vicepreședinta PNL, Raluca Turcan, a cerut luni sesizarea autorităților cu privire la ”stingerea peste noapte a datoriei astronomice” de 800.000 de lei cu două apartamente care nu-i aparțin și a precizat că România va trebui să facă o nouă propunere de comisar european ”integru și profesionist”.
Comisia JURI din cadrul Parlamentului European i-a declarat luni drept candidați nepotriviți pentru funcția de comisari europeni pe Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi, au transmis pentru G4Media.ro surse din Parlamentul European.
Conform surselor citate, votul în cazul Rovanei Plumb a fost de 13 pentru respingere și 7 împotrivă. Candidatul ungar a fost respins cu 12 la 9 voturi.
„Plumb și Trocsanyi nu sunt capabili să-și exercite funcția în acord cu Tratatele. Vor fi trimise scrisori (Comisiei Europene) care vor clarifica decizia JURI”, au declarat pentru G4Media.ro surse din comisie.
Anterior deciziei, Rovana Plumb a transmis comisiei JURI o scrisoare prin care îi informa pe membrii acesteia că și-a achitat datoria de 800.000 de lei pe care o avea către Elena Loghin, femeia de la care a împrumutat suma respectivă, dându-i acesteia două apartamente pe care le deține în București.
Reacția integrală a Ralucăi Turcan:
Oare nu se sesizează autoritățile statului în legătura cu stingerea datoriei astronomice a Rovanei Plumb peste noapte?
Rovana Plumb chiar crede că poate înșela Parlamentul European cu un simplu act notarial? Cum este posibil să vrei să cumperi o funcție de Comisar European cu două apartamente, care nici măcar nu-ți aparțin în totalitate, într-un weekend? Cine mai poate vinde sau cumpăra două apartamente în numai câteva ore, la prețuri astronomice?
Comisia Juridică a Parlamentului European a decis că Rovana Plumb nu poate fi comisar european. România trebuie să facă o nouă nominalizare. Viorica Dăncilă are obligația să se prezinte la consultările convocate de Președintele Klaus Iohannis și să retragă sprijinul pentru Rovana Plumb pentru funcția de comisar european. Avem nevoie de un candidat integru și profesionist!
- Parlamentul European
- PNL
- Raluca Turcan
- Rovana Plumb