Tupeu de borfaș. Teodosie cere bani pentru Arhiepiscopie după incendiu, deși clădirea este asigurată
Cu tupeul caracteristic și într-o încercare penibilă de a manifesta, așa, un iz de sărăcie și neajutorare, Teodosie și ai lui apelează la mila enoriașilor, a investitorilor în fapte bune pentru lumea ailaltă.
La câteva zile după ce mansarda Arhiepiscopiei a fost făcută scrum în timp ce Teodosie se ruga pe pilot automat, pentru că așa e în fișa postului, purtătorul de cuvânt al instituției, preotul inginer Eugen Tănăsescu anunță pe controversata sa pagină de Facebook că a început, oficial, o „campanie de strângere de fonduri pentru refacerea acoperișului sediului administrativ al Arhiepiscopiei Tomisului“. Deci, între timp, mansarda aia în care aveau locuințe niște călugări, a devenit „acoperiș“. Inițial, Tănăsescu declarase mințise că acolo nu locuia nimeni, fiind doar un spațiu pentru depozitare.
În cadrul unui reportaj realizat în urma incendiului, Teodosie Petrescu declara clar și răspicat că întreaga clădire are asigurare: „Sigur, este asigurată. Vom primi bani și de la asigurări.“
Palatul Arhiepiscopal în care, se pare, călugării au chilii în „acoperiș“, are contract de asigurare încheiat cu Asirom. Ăștia, la rândul lor, când vine vorba despre contracte pentru clădiri de patrimoniu sau de valoare foarte mare, sunt reasigurați de o companie de afară (Vienna Insurance Group în cazul de față). Cu alte cuvinte, toate daunele produse în urma incendiului vor fi plătite de Asirom, iar ei își vor recupera banii de la compania la care este asigurat contractul. Deci, teoretic, Arhiepiscopia își primește banii.
Există posibilitatea ca, din cauza dosarului penal pentru distrugere, procesul să fie puțin îngreunat. Adică asiguratorul ar putea să strâmbe din nas și să spună ca așteaptă finalizarea anchetei și abia apoi să vireze banii. Oricum ar fi, la clădiri precum Palatul Arhiepiscopal, pentru care primele de asigurări sunt de câteva mii de euro, despăgubirile se plătesc cu vârf și îndesat.
Cu toate acestea, cu tupeul caracteristic și într-o încercare penibilă de a manifesta, așa, un iz de sărăcie și neajutorare, Teodosie și ai lui apelează la mila enoriașilor, a investitorilor în fapte bune pentru lumea ailaltă. Bineînțeles, nu ești obligat să donezi, însă dacă vrei să o faci, dacă vrei să pompezi chiar și 1 leu în visteria lui Teodosie, ar trebui să știi că vorbim despre același individ care a construit lângă Vatra Dornei, la Dorna Arini, un complex hotelier SPA, printr-o fundație și trei firme în actele cărora figurea numele său. Dar stai! Afacerile mănăstirii s-au extins prin construirea unui hotel cu cinci etaje, a unui pavilion administrativ aferent hotelului, dar și a altor spații, inclusiv prin achiziționarea altor 20 de hectare de teren din împrejurimi.
În 2010, printr-un act de schimb, mănăstirea din Dorna Arini i-a cedat lui ÎPS Teodosie un hotel, două case și 19 hectare de teren. Bani, nene. Tone de bani!
Apropo de incendii, că era să uit… Când a ars Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, l-ați auzit pe Teodosie sau ați văzut pe pagina de Facebook a lui Tănăsescu un îndemn la donații? Ceva, un gest prin care Arhiepiscopia Tomisului măcar să mimeze o implicare în toată povestea? Eu nu. Pentru că n-ar fi avut nimic de câștigat în conturi, iar la partea de imagine Teodosie a demonstrat în repetate rânduri că are alte metode prin care capitalizează. „Ard îngeri în spitale, dracii dansează-n catedrale!“, zicea un vers al celor de la BUG Mafia.
Citește și:
- Teodosie, ieșire nervoasă după ce a fost prins azi încălcând interdicțiile BOR
- Daniel îl împinge pe Teodosie, încet dar sigur, în afara Bisericii. Noi sancțiuni la adresa Arhiepiscopului Tomisului
- Teodosie, nervos pe consilierul său care a furat 3 milioane: „Amatorism. Ăsta e prejudiciu? Cât revizia la Mercedes”