Actualitate
Tudose a demisionat din Pro România. Motivul: „totalul dezacord” cu deciziile lui Ponta
După seria de contre cu Victor Ponta, Mihai Tudose a demisionat din Pro România, fostul premier făcând anunțul pe Facebook, unde a postat și demisia.
„Motivele acestui act și anume totalul dezacord cu deciziile conducerii centrale fiind de notorietate nu le mai detaliez”, a precizat Tudose în document.
Mihai Tudose a candidat la europarlamentare pe lista Pro România și a ajuns eurodeputat după ce Victor Ponta a renunțat la mandat.
Mihai Tudose i-a cerut în mod repetat demisia lui Victor Ponta de la șefia Pro România, după ce acesta din urmă l-a acuzat de trădare și negocieri cu PNL.
- Mihai Tudose
- Pro Romania
- Victor Ponta