Tudorel Toader a discutat cu GRECO modificarea legilor justiției
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat printr-un comunicat că a avut o înâlnire cu delegația Grupului de State împotriva Corupției (Greco) pentru a discuta modificarea legilor justiției.
Tudorel Toader a postat sâmbătă dimineață, pe pagina sa de Facebook, un comunicat de presă al ministerului în legătură cu întâlnirea pe care ministrul Justiției a avut-o miercuri cu delegația GRECO ce se afla în capitală pentru o evaluare urgentă privind legislația din domeniul judiciar, din perspectiva luptei anticorupțe, transmite News.ro.
Conform comunicatului, întâlnirea a avut ca subiect discutarea amendamentelor propuse celor trei legi ale justiției, precum și ce efect practic pot avea acestea asupra sistemului judiciar român, fără a concluziona cele discutate.
În urma discuților, GRECO precizează că cei implicați în investigarea, urmărirea penală și judecarea actelor de corupție ar trebui să se bucure de independența și autonomia corespunzătoare funcțiilor lor, atât în cazurile menționate, cât și în cazul mecanismelor disciplinare și a recomandat autorităților să ceară părerea Comisiei de la Veneția în legătură cu reforma justiției.
„În data de 21 februarie 2018, domnul prof.univ.dr. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a avut o întrevedere cu echipa de experţi – raportori ai Grupului de State împotriva Corupţiei. Întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a implicaţiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Justiției.
Comunicatul menționează și că grupul GRECO a avut discuții similare și cu alte persoane din mediul guvernamental, legislativ, judiciar și, nu în ultimul rând, din mediul organizațiilor non-guvernamentale:
„Reamintim că, odată cu adoptarea raportului de conformitate aferent rundei a patra de evaluare a GRECO, cu ocazia reuniunii plenare din luna decembrie 2017, GRECO a decis aplicarea Regulii 34 din Regulile sale de Procedură cu privire la demersul autorităţilor române de modificare a legilor justiţiei, pentru a vedea dacă acesta poate avea ca rezultat încălcarea unui standard anticorupţie al Consiliului Europei care a făcut obiectul vreunei runde de evaluare.
Această procedură implică demersuri vizând solicitarea de informaţii de la statul membru, desemnarea de raportori pentru a evalua situaţia specifică, efectuarea unei vizite în statul membru în cauză, precum şi adoptarea unui raport ad-hoc.”
Trebuie amintit că, în 2017, GRECO a stabilit că progresele României în ceea ce privește implementarea recomandărilor pentru a preveni corupția în rândul parlamentarilor sunt „total nesatisfăcătoare.” Astfel, GRECO a solicitat îmbunătățiri în mai multe domenii, în special în procesul legislativ care, în opinia sa, ar trebuie să fie mai transparent.
Totodată, raportul subliniază că este necesar ca CSM și Inspecția Judiciară să fie mai active în privința analizei, informării și consilierii, precum și că CSM ar trebui să aibă un rol mai mare în numirea și revocarea di funcție a procurorilor șefi.