Triere epidemiologică la nivelul unităților școlare din județul Constanța. Ce măsuri a luat Inspectoratul Școlar Județean
Ca urmare a creșterii numărului cazurilor de gripă, școlile de pe raza județului Constanța au fost dotate cu stocuri de măști, materiale sanitare și dizpozitive medicale.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța (ISJ), încă de săptămâna trecută au fost luate măsuri pentru trierea epidemiologică a celor peste 10.000 de elevi din județ.
ISJ informează că Direcția de Sănătate Publică a distribuit deja măști școlilor care le-au solicitat, iar un inspector școlar ține în permanență legătura cu câte o persoană desemnată de fiecare din cele 500 de școli din județ. Copiilor li s-a recomandat să poarte mască de protecție în timpul orelor.
„Suntem în această comunicare și pentru a vedea dacă se impune suspendarea cursurilor în anumite clase sau la nivelul unor unități de invățământ Acest lucru se va face numai cu recomandarea DSP”, a explicat inspectorul general școlar Sorin Mihai, citat de Europa FM.
La școlile care nu au cadre medicale sau personal trimis de serviciul de asistență socială al primăriilor, triajul constă în urmărirea copilului de către profesor și contactarea părintelui în caz de nevoie.
Citește și:
- Metin Suliman, Forța Dreptei: Mihai Lupu îi desconsideră pe elevi, refuză să le ofere gratuitate pentru transportul județean
- Medicii atenționează: numărul cazurilor de gripă și viroză în creștere! 18 decese cauzate de gripă într-o săptămână
- Invazie de tocilari la liceul „Ovidius“. Conducerea a angajat un bully, care să-i mai bată în pauze