Actualitate Constanța

Tragic. Copil de numai 6 ani, ucis de un maidanez într-o localitate din Constanța

Un copil în vârstă de numai 6 ani a murit după ce a fost mușcat de un câine comunitar. Tragedia s-a petrecut în localitatea Cotul Văii din județul Constanța.

Scris de 
 pe data 
13 decembrie, 2021

Edit: Într-o versiune anterioară a acestei știri era relatată informația că victima a fost mușcată de mai mulți câini. Din informațiile oficiale transmise de polițiști, reiese că a fost implicat un singur animal.

Potrivit primelor informații transmise de ISU Dobrogea, copilul a fost găsit inconștient, cu multiple mușcături.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD și o ambulanță, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a îl salva.

Ce a transmis IPJ Constanța:

Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate cercetări cu privire la stabilirea tutor împrejurărilor care au condus la acest eveniment nefericit.

Știre în curs de actualizare

Actualitate