Toate medicamentele care conțin RANITIDINĂ au fost retrase din farmaciile din România
Medicamentele care conțin ranitidină urmează să fie retrase din toate farmaciile din România, în urma unei recomandări a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, anunță instituția, într-un comunicat.
Potrivit ANMDM, decizia a fost luată la nivel european, „ca urmare a suspendării, de către Directoratul European pentru Calitatea Medicamentlui (EDQM) a Certificatelor de conformitate cu Farmacopeea Europeana (CEP) pentru substanţa activă Clorhidrat de ranitidină, din cauza detectării prezenţei de impurităţi nitrozaminice (NDMA) , Agenția Națională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania (ANMDMR) a dispus, ca măsură de precauţie, blocarea la vânzare la nivel de farmacie , a medicamentelor pe bază de ranitidină, atât a formelor farmaceutice cu administrare orală cât și a soluției injectabile, până la emiterea de către Comisia Europeană a unei decizii referitoare la medicamentele care conțin ranitidină, afectate de această neconformitate de calitate.”
În acest sens, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a dispus transmiterea de către Deținătorii Autorizațiilor de Punere pe Piață pentru aceste medicamente:
- situaţiei seriilor fabricate, în termen de valabilitate, aflate atât în depozitul propriu cât şi distribuite în reţeaua farmaceutică (depozite şi farmacii), precum şi a seriilor fabricate şi neeliberate spre vânzare;
- listei distribuitorilor cărora le-au fost distribuite seriile medicamentelor pe bază de ranitidină şi dovada informării acestora cu privire la acţiunea de blocare la vânzare;
- cantităţilor deţinute în depozitul propriu, din substanţa activă Clorhidrat de ranitidină, fabricată de producatorii carora li s-a suspendat CEP.
Agenția Națională a Medicamentului informează, în acest context, profesioniștii din domeniul sănătății asupra disponibilității pe piață a unor tratamente alternative și recomandă pacienților să-si consulte medicul în acest sens.
Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale este instituția decide ce medicamente intră sau ies de pe piața din România. De asemenea, Agenția Națională a Medicamentului are ca atribuție monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente din țara noastră, în condițiile în care medicamente esențiale lipsesc adesea de pe piața din România.