Actualitate

Teodosie rămâne fără catedra de la Universitatea „Ovidius“, dar vrea să rămână la plata cu ora

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), nu va mai primi prelungire pentru calitatea de titular după ce Senatul instituției a decis ca toți cei care împlinesc vârsta de 65 de ani sa iasă la pensie. Arhiepiscopul Tomisului a împlinit 65 de ani în 12 decembrie 2020.

Scris de 
 pe data 
12 august, 2021

Hotărârea Senatului Universităţii ”Ovidius” nr. 623/29.07.2021 stabilește că în absența metodologiei prevăzute Legea nr. 1/2011 privind Norma universitară și statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior, nu se poate da curs solicitărilor cu privire la menținerea calității de titular după vârsta pensionării.

Ierarhul de la Constanța a depus cerere de prelungire a activității după vârsta de pensionare ”la solicitarea Decanului și a Consiliului Profesoral” din cadrul Facultății de Teologie. Referitor la pensionarea sa, conducerea Universității ”Ovidius” a transmis că ”și în cazul invocat vor fi aplicate prevederile specifice ale Legii Educației Naționale și ale Codului Muncii”, scrie Info Sud-Est.

Teodosie va mai putea însă activa în universitate doar în sistem ”plata cu ora”.

Arhiepiscopul Tomisului a fost ales decanul Facultății de Teologie în 17 septembrie 2002 și a rămas în această funcție timp de 14 ani, până în anul 2016. Teodosie a fost și prorector al UOC în perioada martie 2012-iunie 2014.

Odată pensionat, ÎPS Teodosie nu va mai putea deține nicio funcție în universitate și nu va mai putea face parte din Consiliul Facultății de Teologie.

ÎPS Teodosie, implicat în scandalul tezelor doctorale

Consiliul de Administraţie al Universităţii Ovidius din Constanţa a decis, la sfârșitul lunii mai a acestui an, să înființeze o comisie de anchetă privind activitatea Şcolii Doctorale de Teologie, în urma informațiilor apărute în presă legate de încălcări ale legislației universitare și ale eticii academice.

Universitatea Ovidius, unde ÎPS Teodosie a fost conducător de doctorate la Şcoala Doctorală de Teologie, a reacționat după ce Patriarhia Română l-a acuzat pe acesta de plagiat și lipsa onestității științifice într-un răspuns formulat la solicitarea acestuia de ridicare a Arhiepiscopiei Tomisului la rangul de mitropolie.

Actualitate