Teodosie mărturisește de ce nu se vaccinează: „Am alergie… la săraci“
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
După ce a anunțat că nu se vaccinează, spunând că are anumite alergii, ÎPS Teodosie a avut un moment de sinceritate și a revenit cu o declarație în care a vorbit despre alergia ce îi afectează sănătatea.
„Nu am mai spus-o direct, dar credeam că s-a înțeles până acum. Am alergie la săraci și la sărăcie, așa, în general“, a spus Teodosie în timp ce proba o pelerină lungă de patru metri, cusută cu fir de aur.
Potrivit ierarhului de la Constanța, alergia are manifestări destul de imprevizibile, însă cea mai des întâlnită reacție fiind pierderea echilibrului.
„Ultima dată, când era să cad ca un bolovan pe trepte, credeți că a fost din neatenție sau că nu văd pe unde merg? Nu. La acel moment erau foarte mulți săraci în jurul meu, care, evident, mi-au activat o reacție alergică.“, a explicat Teodosie.
ÎPS mai spune că, pentru a combate efectele alergiei și din cauză că este nevoit să interacționeze zilnic cu foarte mulți săraci, poartă cât mai mult aur și teancuri de euro atașate de trup precum o vestă.
„Pe nedrept, am fost acuzat că primesc șpăgi, dar nimeni nu s-a gândit că poate acei bani sunt, de fapt, tratament pentru alergia de care sufăr! Nu-i așa că vă simțiți prost acum, știind că ați acuzat un om bolnav?“.
Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.
- IPS Teodosie
- pamflet
- preoti
- Teodosie
- vaccinare Teodosie