Ordin de la Teodosie. „Jandarmii și polițiștii să-mi umple sticlele cu agheasmă de Bobotează, că vă ia mama dracu! Doamne ajută!“
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
După sfântul somnic de prânz, ÎPS Teodosie s-a trezit, din nou, cu chef să-și încordeze mușchii. Pentru încălzire, l-a trimis pe prefectul Constanței, Silviu Coșa, să mai cumpere niște lumânări pentru slujba de seară, a chemat câțiva indivizi din Consiliul Local și Județean și i-a pus, amuzat, să culeagă de pe jos câteva bancnote euro aruncate la mișto, apoi a trecut la lucruri mai serioase.
Arhiepiscopul Tomisului l-a pus pe lacheul său, inginerul doctor în științe spațiale jurnalist atoateștiutor scuipător în sân și preot Euglen Tănăsel, să redacteze un mesaj adresat șefilor autorităților locale.
Din surse obscure și fără scrupule, am reușit să intrăm în posesia mesajului pe care, se pare, autoritățile din Constanța, l-au primit întaintea fiecărei manifestări religioase ce a fost organizată de Teodosie în perioada pandemiei de COVID.
„Cu ocazia organizării procesiunii și slujbei prilejuite de Sfânta Sărbătoare a Bobotezei, stimați șefi din cadrul instituțiilor abilitate cu ordinea, protecția și ce dracului mai faceți voi, vă ordon să vă mobilizați oamenii și să-i trimiteți să-mi umple cu agheasmă câteva mii de sticle, că se anunță îngrămădeală mare și anul ăsta. În caz contrar, vă ia mama dracu!
Un kind reminder ar fi să nu uitați că, oricum ar fi, mă p** pe voi, pentru că eu fac fix ce vrea p*** mea în orașul și județul ăsta. Îngrămădesc și împărtășesc câți oameni vrea p*** mea, unde vreau eu și când am eu chef și mă c** în pandemia și în virusul vostru! Acestea fiind spuse, vă doresc un an plin de realizări și spor la bani! Doamne ajută!“, se arată în mesajul lui Teodosie.
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.