Actualitate

Teodosie îl dă în judecată pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR. Îl acuză că „face jocul” Patriarhului Daniel

sursa foto: romaniatv
Scris de 
 pe data 
22 ianuarie, 2024

Avocata Irina Luminița Stanciu, care îl reprezintă pe ÎPS Teodosie, a anunțat în acest weekend că va deschide o acțiune în instanță împotriva purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pe care îl acuză de încălcarea principiului prezumției de nevinovăție în conflictul cu arhiepiscopul Tomisului.

Vasile Bănescu lăsase de înțeles că ÎPS Teodosie ar trebui să se retragă de la conducerea Arhiepiscopiei Tomisului, după ce DNA a deschis un dosar penal împotriva sa, informează digi24.ro.

„Afirmațiile pe care le-a făcut domnia sa (Vasile Bănescu – n.r.) în cadrul emisiunii, pot să vă spun că acestea au adus o atingere gravă principiului prezumției de nevinovăție. Vasile Bănescu încalcă grav legea penală, în sensul că încalcă grav principiul prezumției de nevinovăție. (…) Acest principiu trebuie să ofere inculpatului o protecție sporită și împotriva măsurilor ce se iau, cât și împotriva abuzurilor și oprobiului public. Principiul prezumției de nevinovăție reprezintă o cutumă legală, utilizată în toate statele civilizate, care presupune că o persoană este nevinovată până la o probă contrarie.

Domnul Vasile Bănescu folosește această ocazie pentru o răzbunare personală, fiind de notorietate conflictul deschis pe care-l are cu ÎPS Teodosie. Domnul Bănescu nu are autoritate morală, conduită și viață personală care să fie în acord cu morala creștină, fiind contestat de marea majoritate a creștinilor ortodocși. În atare condiție, domnul Vasile Bănescu face jocurile din interiorul Bisericii Ortodoxe Române și cred că ar trebui demarată o anchetă și o cercetare disciplinară în privința acestuia în cadrul BOR.

Văzând declarațiile pe care domnul Vasile Bănescu a înțeles să le facă în cadrul emisiunii, eu anunț, cu această ocazie, că voi sesiza instanța civilă cu acțiunea având ca obiect răspunderea civilă delictuală împotriva domnului Vasile Bănescu. Domnia sa ar trebui să caute adevărul la instituțiile statului, și să evite convingerea că orice persoană împotriva căreia se exercită o acțiune penală este vinovată”, a declarat avocata Irina Luminița Stanciu.

Actualitate