Teodosie i-a ordonat lui Chițac să facă parcări de căruțe și mini grajduri cu fân în tot orașul
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
După procesiunea religioasă pe care a organizat-o cum a vrut sutana lui, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie a fost extrem de dezamăgit, chiar supărat, că Primăria nu i-a pus la dispoziție un loc adecvat pentru parcarea caleștii sale. Mai mult, ierarhul a fost consternat să vadă că nicăieri în Constanța nu există nici măcar o stație de alimentare cu fând pentru cai, așa în general.
Surse din cadrul Arhiepiscopiei ne-au transmis că ÎPS a fost luat prin surprindere de indignarea „acelor păcătoși nervoși care circulau în acele cutii colorate din metal ce scoteau sunete stridente“. „Ce sunt acei oameni? De ce sunt atât de mulți? De unde vine ei? Unde se duc? De ce femeile nu purtau batic?!“, au fost doar câteva dintre nelămuririle pe care Teodosie le-ar fi avut.
Pentru că nu își dorește ca situația cu caleașca să se mai repete vreodată, ÎPS Teodosie i-a trimis un ordin scris primarului Vergil Chițac în care îi cere de urgență amenajarea de parcări pentru căruțe, calești și toate tipurile de atelaje hipo. De asemenea, obligatorie este și amenajarea unor mini grajduri cu fân adecvate, pentru hrana și adăparea cabalinelor din dotare.
„Nu cred că am vrea, nici tu și nici eu, mai ales tu, dragă Vergil, ca data viitoare când îmi scot caleașca prin cnezatul meu să nu am la dispoziție toate facilitățile ce mi se cuvin prin tradiție. Nu îl mânia pe Dumnezeu! Doamne ajută și, hai, la treaba!“, i-ar fi transmis Teodosie primarului.
Surse din cadrul Primăriei spun că city managerul, Felicia, deja a trecut la punerea în aplicare a ordinului, în detrimentul amplului proiect de plantare a panseluțelor.
- IPS
- IPS Teodosie
- preoti
- Teodosie caleasca
- Umor