Constanța

Taximetrist din Constanța, amendat după ce a refuzat să ia un client

Taximetristul a refuzat să ia un pasager, motivând că destinația solicitată era prea aproape de locul pornirii, cursa fiind prea scurtă și, prin urmare, nu atât de profitabilă.

Scris de 
 pe data 
9 ianuarie, 2020

Polițiștii locali din Constanța au sancționat un taximetrist care refuzase să ia un clinet din zona Gării CFR.

Taximetristul a refuzat să ia un pasager, motivând că destinația solicitată era prea aproape de locul pornirii, cursa fiind prea scurtă și, prin urmare, nu atât de profitabilă.

Pasagerul a solicitat ajutorul Poliției Locale, iar pentru refuzul său, taximetristul s-a ales cu o amendă de 100 de lei, conform Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Dacă un taximetrist refuză o cursă, deşi este liber, vă cere mai mulţi bani, vorbeşte urât sau refuză să pornească aparatul de taxat şi vă cere o altă sumă de bani, puteți depune o reclamație la firma de care aparține taxiul sau puteți semnala problema la Direcția Generală Poliția Locală, la numărul de telefon 0241484205.

Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142.

Poliția Locală se va afla în permanență în stradă, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de evenimente neplăcute.“, , au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

 

Actualitate