Tatăl Adinei Florea, propusă pentru șefia DNA, este consilier județean PSD
Ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că propunerea sa pentru ocuparea funcție de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este procurorul constănțean, Adina Florea. Tatăl Adinei Florea este membru al PSD, consilier județean la Constanța și social-democrat încă din anii ’90, transmite adevarul.ro
Dumitru Florea, tatăl procurorului Adinei Florea, este consilier judeţean PSD, și se află la al şaselea mandat. Dumitru Florea are convingerea că fiica lui va face ordine în Anticorupţie în mai puţin de trei luni, scrie adevarul.ro
Consilierul judeţean PSD Dumitru Florea este de profesie inginer agronom. A intrat în politică alături de sociali-democraţi încă din anii ’90. Florea se află acum la al şaselea mandat în Consiliul Judeţean Constanţa şi probabil va candida pentru a şaptea oară, dacă preşedintele PSD Constanţa, Felix Stroe, este de acord.
„Am fost cu ei de la început, e nevoie în partid de oameni de încredere, nu de figuri din astea care numai măcăne, de care lumea e sătulă. Eu n-am schimbat partidul, am fost acolo şi la greu, şi la bine. Opinia mea a fost opinia mea, nu m-am amestecat cu găştile, ştiţi dvs… Mi-am văzut strict de treaba mea“, a declarat Dumitru Florea pentru „Adevărul“.
„Dacă va fi numită, o să vedeţi ce treabă face fata mea acolo! În nici trei luni o să facă ordine, că sunt probleme în DNA“, a mai spus Dumitru Florea.
Citește articolul integral AICI
- Adina Florea
- DNA
- Dumitru Florea
- PSD