Subiecte la limba română primite de elevi la Evaluarea Națională 2019
Elevii de clasa a VIII-a susțin marți prima probă la limba română la Evaluarea Națională 2019, între subiecte fiind un fragment dintr-o operă aparținând genului dramatic.
Absolvenților de clasa a VIII-a li s-a cerut, la primul subiect la română, să redacteze o compunere pe baza unui text al genului dramatic. Astfel, elevii au primit un fragment din „Ultima cursă”, de Horia Lovinescu.
Cerințele de la primul punct, au fost: găsirea unor sinonime, menționarea rolului cratimei, modul de formare a unor cuvinte cum ar fi băiețel, precum transcrierea unor cuvinte care conțin diftong.
Al doilea dintre subiecte a constat într-un fragment „A fost o dată un scriitor foarte încăpățânat” de Adina Nelega, printre cerințe fiind menționarea modului și timpului unor verbe, a funcției sintactice a unor cuvinte, transcrierea unei propoziții principale și a unei subordonate și construirea unei fraze cu două propoziții – o subordonată completivă directă introdusă prin conjuncția „dacă“.
La punctul B al subiectului doi, elevii au avut de redactat o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la școală în timpul unei activități de lectură.
Ministerul Educației va publica la ora 15.00, baremul de corectare a subiectelor la română la Evaluare Națională 2019.