Sănătate

Studiu: Mersul pe jos reduce riscul mortalității

Sursă foto: www.1ohww.org

Un studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea din Sydney relevă faptul că mersul pe jos, fie el în ritm grăbit sau mediu, poate crește speranța de viață.

Scris de 
 pe data 
9 iunie, 2018

Potrivit cercetătorilor, acei oameni care au un ritm de mers mediu sau alert în general, prezintă un risc mai scăzut în ceea ce privește mortalitatea.

Cercetătorii au asociat ritmul mediu de mers cu o reducere a riscului mortalității de 20%, în vreme ce, ritmul alert a fost asociat cu o pondere mai mare de reducere a riscului, de 24%, notează Medical Xpress.

Un ritm rapid este cel de 5-7 kilometri pe oră, dar depinde de nivelul de pregătire fizică al individului, un indicator alternativ este de a merge într-un ritm care te face să respiri mai greu sau să transpiri”, a precizat Emmanuel Stamatakis, autorul principal al studiului publicat în British Journal of Sports Medicine.

Savanții au precizat și că, în cazul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, care practică mersul pe jos, riscul mortalității este diminuat cu până la 46% (ritm mediu), și cu până la 53% (ritm rapid).

Totodată, specialiștii au menționat că acest procedeu simplu și sănătos, de a merge pe jos, poate reduce semnificativ și momentele cruciale în persoanelor care suferă de problemele cadio-vasculare, punându-le inima să lucreze.

Deşi sexul şi indicele de masă corporală nu par să influenţeze rezultatele, mersul la pas normal sau alert a fost asociat cu reducerea riscului mortalităţii indiferent de cauză, în special în ceea ce privește bolile cardio-vasculare. Totuși, nu există dovezi care să ateste că această teorie se poate aplica și în cazul cancerului”, a adăugat Emmanuel Stamatakis.

 

Actualitate