Stelian Ion: Nu există niciun fel de conflict cu Ludovic Orban. 80% din reglementările pe legile justiției provin din proiectul PNL
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat marți că nu există niciun fel de conflict între el și Ludovic Orban, după ce în spațiul public au apărut informații conform cărora președintele PNL l-ar fi criticat pentru proiectele de modificare a legilor justiției. Totodată, Stelian Ion a ținut să precizeze faptul că „marea majoritate” a reglementărilor care stau la baza acestor proiecte provin „de la colegii din PNL”.
Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă este în conflict cu Orban pe tema modificărilor la Legile justiţiei, Stelian Ion a spus: „Nici vorbă. Nu există niciun fel de conflict.
De altfel, veţi putea vedea şi din declaraţiile colegilor. Au fost nişte declaraţii în sensul în care am trimis legile spre avizare, dar am semnat în Guvern un memorandum prin care ne-am obligat cu toţii să trimitem aceste legi către Parlament până la sfârşitul lunii aprilie”.
Stelian Ion a menţionat că proiectul de modificare a Legilor justiţiei are la bază viziunea guvernării anterioare, adică provine de la PNL.
„Proiectul are la bază viziunea guvernării anterioare, deci provine de la colegii din PNL. Marea majoritate din aceste reglementări, e vorba de 600 de articole cu totul, 80% din aceste reglementări sunt cele care provin din proiectul iniţial pus în discuţie în septembrie 2020.
Având în vedere acest calendar foarte strâns, am avut discuţii în Ministerul Justiţiei cu specialiştii din minister, cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, cu societatea civilă, au fost foarte multe propuneri pe care le-am analizat, le-am trecut prin filtrul nostru şi am venit cu aceste propuneri pe care le-am înaintat spre avizare.
Fiind un angajament în Guvern că vom trimite legile astfel încât la sfârşitul lunii aprilie să fie în Parlament, o discutare în cadrul coaliţiei cu toate partidele pe articole, 600 de articole, cu siguranţă ar fi condus la o amânare, motiv pentru care în această perioadă de avizare vor exista discuţii în coaliţie, dar facem lucrurile din mers, pentru a ne respecta şi angajamentele luate prin memorandum şi pentru a găsi această variantă care trebuie să treacă de votul din Parlament”, a afirmat Stelian Ion, potrivit Mediafax.
- Ministrul Justitiei
- PNL
- Politica
- Stelian Ion
- USR PLUS