Stelian Ion: Îl provoc pe arogantul Chițac să meargă la orice școală și să le spună părinților „școlile nu au nevoie de nimic“
Deputatul USR Stelian Ion a criticat în termeni duri decizia din cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 28 septembrie, în care consilierii locali PNL și PSD au votat pentru un proiect de rectificare bugetară, inițiat de primarul Vergil Chițac, prin care suma de 10 milioane de lei a fost luată de la Învățământ și transferată pentru a împrumuta Termocentrale Constanța.
Banii ar trebui să acopere o parte din costurile Termocentrale pentru achiziționarea de gaze. „Ăsta este motivul pentru care trebuie să luăm bani și să îi ajutăm pe cei de la Termocentrale. În plus, ei vor trebui să facă un împrumut și noi să garantăm ca municipalitate. De ce am luat de la Îvățământ? Pentru că nu sunt probleme. În momentul ăsta nu avem cereri de la Învățământ.“, a declarat primarul Chițac în cadrul ședinței.
Deputatul USR Constanța, Stelian Ion, a reacționat în urma deciziei și a declarațiilor făcute de Chițac, acuzându-l pe acesta că este rupt de realitate și chiar sfidător în condițiile în care susține că în școlile din oraș nu sunt probleme și, prin urmare, nu este nevoie de bani.
„Părinții cotizează încă la fondul clasei pentru dotări și reparații elementare în școlile din Constanța. În mod normal, costurile ar fi trebuit acoperite de Primărie, dar Vergil Chițac tocmai transferă 10 milioane de lei din bugetul alocat Învățământului pentru a împrumuta Termocentrale SRL.
Școlile din Constanța „nu au nevoie de nimic“, își justifică decizia primarul Chițac, aprobată în ședința de Consiliu Local de ieri, cu votul majoritar al consilierilor PNL și PSD.
Iată cum, susținut de gașca toxică PSD-PNL, primarul Chițac jonglează cu banii constănțenilor așa cum are el chef și cum îi dictează indivizii din jurul său care, împreună cu el, au ajuns suspecți în dosare pentru fapte de corupție și abuz în serviciu.
Îl provoc pe arogantul Vergil Chițac să meargă la orice școală sau grădiniță din Constanța și să spună „școlile nu au nevoie de nimic“ și părinților care, din nou, au băgat mâinile în buzunare pentru a plăti reparații sau dotări din sălile de clasă.“, a scris Stelian Ion pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, în cadrul ședinței, fostul viceprimar Florin Cocargeanu a sugerat că forte mulți bani puteau fi strânși dacă Vergil Chițac ar fi acționat și ar fi aplicat penalități pentru firmele care se ocupă de șantierele din oraș. În replică, Chițac a susținu că nu avea de ce să-i penalizeze pe constructori pentru că „sunt în termen“.
- Chitac
- scoli
- Stelian Ion
- USR
- Vergil Chitac