Actualitate

Stareţul de la Putna, despre „Vrem spitale, nu catedrale“: „Înseamnă că suntem bolnavi. Boala este urmarea păcatului“

Stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic, a declarat într-un interviu acordat revistei „Familia Ortodoxă” că asistăm la o nouă formă de comunism. „Cine şi-ar fi imaginat în ʼ90 că vom ajunge în anul 2018 să mergem să dăm un vot pentru normalitate? Ce să votăm: că apa e udă? Că focul arde?”, a întrebat retoric Melchisedec Velnic.

Scris de 
 pe data 
12 decembrie, 2018

Întrebat dacă poate fi considerat poporul român un popor liber, stareţul Mănăstirii Putna din Suceava a declarat că este greu de spus că în ziua de astăzi românii ar fi liberi.

Iată că acum asistăm la o nouă formă de comunism, la o nouă formă de secularizare a vieţii religioase. Cine şi-ar fi imaginat în ʼ90 că vom ajunge în anul 2018 să mergem să dăm un vot pentru normalitate? Ce să votăm: că apa e udă? Că focul arde? Că ne frigem dacă umblăm cu focul? Asta să votăm? Ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că societatea românească a decăzut enorm, influenţată mai mult sau mai puţin din afară, şi a ajuns într-o stare de robie morală. Am văzut acum, după referendum, atât la cler, cât şi la poporul binecredincios, o durere în suflete, o durere pentru starea de decădere în care am ajuns. Deci nu putem vorbi de o libertate morală”, a spus Melchisedec Velnic, după cum se arată pe Basilica.ro.

Părintele şi-a exprimat un punct de vedere şi cu privire la sintagma „Vrem spitale, nu catedrale”.  Stareţul a spus, printre altele, că majoritatea bolilor sunt consecinţe ale păcatului.

„Catedrala este pacea, bucuria şi aşezarea întregului neam în acest An Centenar. Eu, iertat să-mi fie că spun această vorbă, când am auzit că unii vor «spitale şi nu catedrale», am zis: «Înseamnă că suntem bolnavi, pentru că recunoaştem în mod public că suntem un popor bolnav mintal şi sufleteşte, un popor bolnav biologic, de aceea avem nevoie de spitale». Este nevoie şi de spitale, desigur, de o modernizare a spitalelor. Dar ce este boala? Urmarea păcatului. Marea majoritate a bolilor sunt consecinţe ale păcatului”, a declarat Velnic Melchisedec, în acelaşi interviu pentru revista „Familia Ortodoxă“.

Stareţul de la Putna a mai spus că părinţii ar trebui să vegheze la buna creştere a copiilor şi că sărbătorile Hallowen şi Valentine’s Day sunt păgâne.

Sărbătorile acestea din străinătate, Halloween şi Valentine’s Day, sunt sărbători păgâne. A zis un Părinte: «Noi, clerul, ne silim şi îi chemăm pe copii la împărtăşit şi îi facem hristofori, iar părinţii se duc acasă şi-i îmbracă în draci în astfel de sărbători, căci aşa e modern». Nu e bine. Lucrurile acestea au o puternică influenţă negativă asupra copiilor.Părinţii să vegheze la buna creştere a copiilor lor”, a completat stareţul.

 

Actualitate