Stănescu, cel care l-a angajat pe „Dumnezeul achizițiilor“, devine al doilea om după Dăncilă în „noul“ PSD
Paul Stănescu, fost vicepremier și cel care pe vremea când ocupa postul de ministul al Dezvoltării l-a angajat consilier pe Mădălin Iscru, preotul cercetat acum de DNA în cazul afacerilor cu contracte PNDL, rămâne în fruntea Partidului Social Democrat.
Celebra investigație a celor de la Recorder, „Dumnezeul Achizițiilor“ arată cum Mădălin Iscru (foto dreapta), preot la o parohie din județul Tulcea, a creat o rețea prin care, din poziția de administrator de firmă, a primit zeci de contracte finanțate de Ministerul Dezvoltării.
„Aduc pe cine cred eu că trebuie să aduc“, a fost reacția lui Paul Stănescu când a fost întrebat despre motivul pentru care a angajat un preot din Tulcea consilier la Minister.
Potrivit declarațiilor unui primar intervievat de Recorder, firmele lui Iscru tăiau facturi primăriilor chiar pe holurile Ministerului Dezvoltării. Iar telefoanele de la „centru” invocate de primarul Câmpulungeanu veneau de la mafia PSD cuibărită chiar în biroul vicepremierului de atunci Paul Stănescu.
„Programul PNDL a scos din noroi multă lume“, după cum spunea Viorica Dăncilă. Dar nu despre populația României este vorba, ci despre clientela PSD adăpată din acest program cu 10 miliarde de euro!
Ca urmare a reportajului, Serviciul Teritorial Constanța din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-a autosesizat și a deschis un dosar pentru abuz în serviciu în cazul afacerilor cu contracte PNDL derulate între câteva primării din Constanța și firma Hercinic SRL, administrată de Iscru.
În paralel, un al doilea dosar a fost deschis și în județul Tulcea. La o zi după publicarea investigației, un comisar de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a descins în Primăria Stejaru și a ridicat mai multe documente. Omul legii aflase din ancheta jurnalistică faptul că primăria Stejaru a plătit firmei preotului Mădălin Iscru 100.000 de euro pentru a instala 46 de lămpi stradale în cătunul Altân Tepe. S-a deschis un dosar penal in rem (deocamdată este cercetată fapta și nu un făptuitor anume) pentru infracțiunile de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.
CEx-ul „noului“ PSD
Oamenii apropiați de Liviu Dragnea au rămas fără funcţii, marți, după o ședinţă a Comitetului Executiv al PSD care a durat aproape şase ore. De altfel, şedinţele la PSD au început chiar din dimineaţa zilei de marţi, când la Parlament s-a întrunit Biroul Permanent Naţional şi apoi grupurile reunite ale deputaţilor şi senatorilor social-democraţi. Aproape de miezul nopţii a ieşit Viorica Dăncilă, flancată de Paul Stănescu şi Mihai Fifor, să anunţe primele decizii luate de liderii PSD, fără Liviu Dragnea.
Paul Stănescu a fost numit președinte executiv interimar la PSD, iar Gabriela Firea a reprimit funcțiile de lider al organizației locale București și vicepreședinte al PSD. În acest moment, Paul Stănescu este al doilea om din partid, după Viorica Dăncilă.
Codrin Ștefănescu, considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost lăsat fără funcția de secretar general al PSD la ședința Comitetului Executiv (CEx) al PSD care a fost convocată, marți seara, după ce partidul a rămas fără lider. Locul lui a fost luat de Rodica Nassar.
- Dumnezeul Achizitiilor
- Madalin Iscru
- Paul Stanescu