Spitalele în CARANTINĂ. 73 de cazuri de gripă diagnosticate la Constanța
La acest moment, din cauza virusului gripal, în toate spitalele din municipiul Constanța a fost declarat regim de carantină.
Accesul vizitatorilor în toate unitățile medicale se face numai cu echipament de protecție și pe o durată limitată.
La Constanța, până astăzi, 16 februarie, au fost diagnosticate 73 de cazuri de gripă. Într-unul dintre cazuri, o pacientă a fost internată în Secția de Terapie Intensivă.
De asemenea, la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, aproape toate paturile sunt ocupate de pacienții cu viroze respiratorii sau cu suspiciunea că au gripă.
Medicii avertizează că persoanele predispuse să contacteze una dintre afecțiunile specifice sezonului sunt în special cele care își desfășoară activitatea în grupuri.
„Colectivitățile de școlari, preșcolari și adulții, tineri și bătrâni, toată lumea face un episod, două pe iarnă, pentru că este trafic mare, toată lumea lucrează, merge la serviciu și transmiterea este aerogenă după cât se știe, așadar, toți fac. Chiar și adulții tineri care sunt mai rezistenți”, a declarat medicul de familie Adrieana Angelescu, pentru Constanta de Azi.
Citește și: Răceală sau gripă? Cum le recunoașteți și cum le puteți preveni
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în ţara noastră a ajuns la 32, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Ultimele două persoane decedate din cauza virusului gripal sunt o femeie în vârstă de 88 ani, din municipiul Bucureşti, confirmată cu virus gripal tip B, având condiţii medicale preexistente şi antecedente vaccinale necunoscute și un tânăr de 28 de ani, din Iași.