Șoșoacă vrea ca jurnaliștii să fie băgați la pușcărie și cere ieșirea României din UE
Într-un document semnat de senatoarea Diana Șoșoacă, aceasta susține că România ar trebui să iasă din Uniunea Europeană, iar jurnaliștii să fie băgați la pușcărie. Motivul pentru care parlamentarul independent, fost membru AUR, vrea ca jurnaliștii să fie închiși este că ar fi „indus în panică” populația țării cu privire la pandemia COVID-19.
Șoșoacă acuză presa că nu le-ar fi dat dreptul anumitor oameni să își dea cu părerea cu privire la virusul SARS-CoV-2. Celor găsiți vinovați le va fi interzis să își mai exercite meseria, mai afirmă Șoșoacă.
Senatoarea a publicat un aşa-numit “Edict al Democraţiei şi statului de drept în România“ în care propune ca România să iasă din Uniunea Europeană, urmând să se organizeze un referendum în acest scop.
„Având în vedere că UE a devenit un factor de putere care îşi permite să se implice şi să influenţeze deciziile pe plan naţional, încălcând grav Constituţia României, economia românească este subminată de la nivel european, poporul român este cobaiul experimentelor sociale ale UE, iar cetăţenii români nu sunt egali în drepturi cu cetăţenii celorlalte state membre UE, fiind consideraţi cetăţeni de lumea a treia, ni se fură bogăţiile ţării pas cu pas cu aportul UE, ni se încalcă tradiţiile şi istoria, ni se anulează identitatea şi credinţele, UE fiind factorul declanşator şi decisiv în adoptarea şi implementarea tuturor deciziilor împotriva esenţei neamului românesc, solicităm ieşirea din UE, deci ROEXIT! Solicităm de urgenţă organizarea unui referendum“, a cerut Şoşoacă, într-un document publicat de Sputnik. Ea a propus ca jurnaliştii “care au indus panica“ – adică au susţinut că pandemia reprezintă un pericol – trebuie judecaţi pentru instigare la omor.
“Trusturile mass-media şi jurnaliştii, televiziunile care au indus panica, teroarea în cetăţenii români, care au interzis apariţia unor medici, juristi, politicieni, luptători civici, preoţi, cetăţeni români etc care aveau şi alte opinii decât cele ale Guvernului şi instituţiilor statului în pandemia de covid-19, care au interzis dreptul la liberă exprimare, opinie etc în această pandemie, vor fi imediat anchetaţi şi deferiţi justiţiei pentru a fi condamnaţi pentru rele tratamente aplicate minorului, instigare la omor, hărţuire, inducerea în eroare a opiniei publice cu informaţii false, încălcarea drepturilor omului! Niciunul dintre cei găsiţi vinovaţi nu vor mai putea să îşi exercite profesia de jurnalist şi nici să emită opinii publice“, a propus senatoarea.
- Diana Sosoaca
- Sosoaca