Actualitate

Șoferii beți sau fără permis care produc accidente mortale vor ajunge direct în pușcărie. Senatorii nu mai vor pedepse cu suspendare

Sursă foto: opiniabuzau.ro

Șoferii care nu au permis sau care conduc sub influența băuturilor alcoolice și produc moartea unui alt participant la trafic nu vor mai putea executa pedeapsa sub supraveghere, propune preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc.

Scris de 
 pe data 
20 august, 2018

Voi propune colegilor mei, senatori şi deputaţi, la începutul sesiunii parlamentare septembrie 2018, să modificăm articolul 192 din Codul penal referitor la uciderea din culpă, astfel încât, în situaţia săvârşirii acestei infracţiuni de către o persoană care conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere sau sub influenţa băuturilor alcoolice, adică în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis, sau cu infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, să nu mai poată fi acordată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, a scris Cazanciuc joi pe Facebook.

Președintele Comisiei juridice a Senatului a constatat că oamenii sunt indignați de faptul că abordarea de până acum este mult prea blândă în cazul curmării unor vieţi omeneşti, menționând că mai puţin de 10 articole din cele 445 ale Codului penal ajung să genereze anual zeci de mii de dosare.

Fără a fi imposibil de diminuat, prima categorie de infracţiuni necesită o abordare dincolo de rolul preventiv al legii penale, începând cu educaţia, nivelul de trai şi înţelegerea complexităţii unor relaţii interumane într-o societate aflată între Orient şi Occident. Dincolo de social, însă, este dublarea numărului de infracţiuni rutiere de la un an la altul, care arată că toleranţa trebuie să aibă anumite limite.

Putem să dăm vina pe starea proastă a infrastructurii rutiere – şi fiecare cetăţean român are tot dreptul să critice acest lucru, iar decidentul politic are obligaţia ca, până la realizarea marilor proiecte care îl vor face nemuritor, să reinventeze schimburile 2 şi 3 de lucru pentru a rezolva micile proiecte care pot îmbunătăţi vieţile de zi cu zi ale oamenilor”, se arată în postarea senatorului.

 

Actualitate