Senatorii și deputații USR și-au dat demisia din Parlament pentru a nu beneficia de pensii speciale
Parlamentarii USR își vor demisia înainte de finalul mandatului ca să nu primească pensii speciale. Alianța USR PLUS cere adoptarea legii privind desființarea pensiilor speciale pentru parlamentare
Toți senatorii și deputații Uniunii Salvați România și-au dat demisia, înainte de finalul mandatului, pentru a nu beneficia de pensii speciale. De asemenea, Alianța USR PLUS solicită celorlalte partide parlamentare adoptarea proiectului de lege privind desființarea pensiilor parlamentarilor, proiect de lege depus de USR încă din septembrie 2017.
„Până să intre USR în Parlament, nimeni nu vorbea despre eliminarea pensiilor speciale. Ba, din contră, partidele adăugau noi și noi categorii de pensionari speciali.
Noi, parlamentarii USR, am spus răspicat, încă din primele zile de mandat, că pensiile speciale trebuie să fie eliminate, că toate pensiile trebuie să fie calculate după același sistem și că românii trebuie să fie egali în fața pensiei. La contribuții egale, pensii egale! Noi, USR, i-am forțat pe vechii politicieni să nu mai ignore subiectul eliminării pensiilor speciale, iar viitorul Parlamentul va fi obligat să adopte legile necesare pentru atingerea acestui obiectiv atât de dorit de majoritatea românilor.
Noi, parlamentarii USR, ne-am ținut de cuvânt și ne ținem în continuare: nu vrem pensii speciale! De aceea, senatorii și deputații Uniunii Salvați România își dau demisia din Parlament înainte de finalul mandatului, pentru a nu ne încadra în prevederile legale care ne-ar permite, când vom ajunge la vârsta de pensionare, să primim pensii speciale. Oare și ceilalți politicieni care au clamat public că își doresc eliminarea pensiilor speciale vor face la fel?”, declară Dan Barna, co-președinte USR PLUS.
Încă de la intrarea în Parlament, deputații și senatorii USR au lupta pentru desființarea unor categorii de pensii speciale și pentru impozitarea altora. PSD și PNL și aliații lor din Parlament s-au opus, însă, oricărui demers, fie că au făcut-o fățiș, fie că au făcut-o prin introducerea unor amendamente astfel încât să se asigure că proiectele vor pica testul de constituționalitate.
Decizia senatorilor și deputaților USR de a-și da demisia în ultima zi de mandat se bazează pe alin. 4 art. 49 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care spune că: „Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar”.
Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor trebuie și va fi făcută în paralel cu eliminarea altor categorii de pensii speciale, urmând a fi păstrate doar acele categorii pentru care există decizii ale Curții Constituționale ce împiedică abrogarea.